Ana Rustic

Calea Victoriei nr. 16-18-20 (Pasaj Villacros); 0721.989.577; 0788.982.679; rezervari@anarustic.ro

Se apropie vipia bucureşteană, prăfoasă şi lichefiantă şi Pasajul Villacros devine oază binecuvântată şi neîncăpătoare. Cu sonorităţile lui melancolice de blues şi narghilele egiptene, cu un bistro decent şi chinezi primitori, dar fără un restaurant neaoş, cu blide pline de mâncare aburindă, fără mari sclifoseli, cinstit cu condiţia şi clienţii lui, pentru ca potcoava pasajului să fie un autentic spaţiu al ecumenismului digerabil. La “Ana Rustic”, loc ospitalier, pre limba bonjuriştilor, ajungi printr-un gang ale cărui betoane au fost semiacoperite cu lemne, blănuri şi vase mioritice. Uşa din lemn se deschide, cobori treptele sănătoase, din piatră, uşor cotite, până în beciul Anei care, c-un aşa nume românesc fondator, nu poate decât să reziste, adică, zic eu, ce mănânci ziua ori pe-nserat, să nu-ţi dezarticuleze tihna obligatorie de după, sau siesta, cum zic veneticii.

Ca să vi-l conturez cât mai precis, l-aş compara, destul de plastic, cu o virgulă cam colţuroasă, mai aerisit în zona punctului şi continuat cu un culoar lunguţ cu mese pe ambele laturi, în zona “cârligului”. Aşa… Spaţiul, privit de-a-ntregul, nu e foarte mare, dar e bine aranjat: mesele şi scaunele din lemn masiv, , grele şi ţepene îţi spun, fără ocolişuri, că asta-i loc de stat şi mâncat şi băut simplu şi gustos.
Astfel am făcut şi eu, om înfometat şi asudat după o juma’ de zi de plimbat “şoarecu” printre ferestre şi mere muşcate. Cum ştiam ce voiam, am comandat o ciorbă de burtă cu de toate, inclusiv cu mujdei (da, ştiu, mă întorceam la bureau, unde am colegi şi, mai ales, colege delicate. Mea maxima culpa, doamnelor!).

De fapt, pentru felul doi (ce denumire arid-contabilicească, urâtă), ca întotdeauna, eram nedecis, aşa că am avut timp, până la întâlnirea cu strachina aburindă, să listez meniul. Destul de bogat, cu vreo patru ciorbe, cu salate şi antreuri reci şi calde, în care găseai cârnaţi picanţi, organe, brânzeturi, zacuşte şi tot felul de mizilicuri, cu bunătăţi acvatice (saramură de crap cu mămăliguţă, somoni şi şalăi felurit gătiţi) şi cu sălbăticiuni pe care e mai bine să le observi şi să le simţi de foarte aproape doar pe întinderea platoului gospodăresc; am mai găsit dulciurile obişnuite (clătite, plăcinte) şi o listă îndestulătoare cu băuturi, cu vinuri d'ale noastre, dar şi cu spirtoase aduse de peste mări şi zări.

După vreo 10 minute a venit şi ciorba, într-un castron de pământ; era multă, foarte caldă, dar nu fierbinte, cu fâşii de burtă bine fiartă, cu zeama galbenă în care apăreau puncte roşii de ardei gras. O bunătate, mai ales că s-a înfrăţit la fix cu palinca. Parcă gândeam altfel, mai înţelegător, la ce-a mai rămas din ziua de muncă. Cu stomacul încălzit, am luat şi o porţie de căprioară cu sos de vin şi struguri, flancată de cartofi cu rozmarin şi salată de varză roşie, servită pe o farfurie orăşenească, în patru colţuri, dar cu salata tot în rusticul castron de pământ. Erau două felii rezonabile de pulpă, bine gătite, adică nu foarte fragede, ci atât cât să le simţi consistenţa, înconjurate şi mângâiate de sosul onctuos, în care se simţea aroma vinului alb şi a smântânii şi din care răsăreau jumătăţi de boabe de strugure negru, cam cu prea multe seminţe. Cartofii erau tăiaţi mare şi conturaţi frumos, maroniu, de la căldura cuptorului, dar le-ar fi trebuit mai mult rozmarin, planta, nu praful din plic. Varza roşie, neasezonată, era proaspătă şi a mers foarte bine cu gătelile pe care le însoţea.

Nu puteam să plec fără să încerc şi autohtona plăcintă cu brânză şi stafide, aşa că am primit o porţie mare, cu gust de casă, cu multe stafide şi cu brânză proaspătă de vaci aromată cu tot felul de mirodenii şi esenţe, acoperită cu generozitate şi cu dulceaţă de fructe de pădure. M-am lins pe degete.
Ce mi-a mai plăcut? Că pe jos erau preşuri ţărăneşti, din coade, cum spunea bunica mea, că pereţii erau acoperiţi, până la jumătate, de un fel de gard din trunchiuri de copăcei, că nu erau în exces blănuri şi oale şi căni, dar erau câteva cămeşoaie ţărăneşti şi că, pe lângă personalul amabil, muzica era potrivită locului: Ioana Radu, Gabi Luncă, Ion Onoriu îndemnându-te la voie bună.
Nu mi-a plăcut că erau, din loc în loc, neoane cu lumina prea rece şi prea urbană, că instalaţia de aer, cred, era acoperită cu ghips-carton alb (vopsiţi-l, cumva!) şi că la toaleta bărbaţilor pisoarul este chiar lângă toaletă.

Una peste alta am revenit de câteva ori şi vă recomand ciorba de legume, gustoasă, multă şi ieftină (3 lei), pulpele de pui la grătar cu legume la fel (20 lei) şi tocăniţa de mistreţ (22 lei).
Când vă e foame şi sunteţi prin zonă e una dintre cele mai bune alegeri, pentru că Ana face bine ce ştie să facă.

Nota de plată:
Ciorbă de burtă 6 lei
Căprioară cu sos alb
şi struguri 25 lei
Cartofi cu rozmarin 5 lei
Palincă 8 lei
Plăcintă cu brânză şi stafide 8 lei
Total 52 lei

undemancam@timeoutbucuresti.ro