Iosif Kiraly

De ce el? Pentru că este un punct de reper în fotografia contemporană, cu un rol crucial în dezvoltarea unei noi generaţii de artişti; pentru că proiectele sale implică constant oraşul şi memoria lui culturală.

Cum aţi defini Bucureştiul?
Ar fi ceva între Berlin şi Istanbul. Bucureştiul are un anumit ritm, radiază forţa unei mari metropole. E un oraş care cred că place mai mult tinerilor şi artiştilor, nu turiştilor obişnuiţi. Nu are atracţiile turistice clasice. Ele trebuie căutate, trebuie să le ştii.

E Bucureştiul un loc benefic pentru artă?
Nu e. S-au închis în ultimii ani multe spaţii de artă şi nu au apărut altele noi în loc. MNAC-ul e foarte mare şi nepotrivit pentru proiecte mai mici, iar în rest există doar câteva galerii mici private. Dacă în anii ‘90 venea multă lume din afară interesată de arta românească, în ultimii ani nu mai vin, pentru că arta contemporană românească a intrat la bursa de valori internaţională. Cine e bun, se aude de el şi în alte părţi.

România nu e un loc uşor de supravieţuit, cel puţin nu pentru artiştii contemporani. Nu sunt multe burse, premii, rezidenţe artistice. Nici colecţionari. Apare deja în şcoală o blazare în rândul studenţilor şi cei mai mulţi se reorientează spre alte domenii. Ca şi în alte domenii de performanţă, sport, ştiinţă, nu mai poţi fi performant dacă nu ai un club în spate/nişte laboratoare foarte performante care să dea bani pentru experimente. La fel şi în artă, nu poţi să faci performanţă şi să fii solitar.

Poate datorită formaţiei de arhitect, proiectele dvs. sunt mereu legate de oraş.
Relaţia mea cu Bucureştiul e una de documentarist şi observator. Împreună cu arhitecta Mariana Celac, avem deja de 10 ani o muncă de documentare şi de arhivare a dinamicii schimbărilor care apar la nivel urban, în primul rând arhitectural. Lucrurile se schimbă cu viteză foarte mare şi ne vom trezi într-un deceniu că multe lucruri nu mai sunt şi nu mai ştim cum au fost.

Am iniţiat un proiect, RO_ARCHIVE, la care participă un grup de tineri cercetători (sociologi etc) şi fotografi, dorind să extindem documentarea Bucureştiului la scară naţională, într-o perioadă de transformări irevocabile. Vrem să mobilizăm românii să se uite la trecut pentru a gândi prezentul de mâine. Şi să reabilităm actul fotografierii, care a ajuns unul reprobabil, fiind privit ca o prezumţie de vinovăţie în context local.

Cum se raportează bucureştenii la oraşul în care locuiesc?
Din păcate, nu există respect pentru spaţiul public şi grija faţă de ceilalţi. Suntem o ţară exportatoare de forţă de muncă şi de infracţiune. Însă, în curând, România va avea nevoie să importe forţă de muncă şi va trece şi ea prin ce trec ţări ca Spania sau Italia. Aceasta va fi adevărata integrare, globalizare. Deocamdată, majoritatea populaţiei are o atitudine de sat izolat, străinul e privit cu curiozitate, nu firesc.