Victor Rebengiuc

De ce el? Pentru cei 52 de ani petrecuţi pe scenă, pentru premiile din film şi teatru, pentru admiraţia constantă a publicului.

Este greu să fii actor în România?
Eu nu-mi fac niciun fel de iluzii, m-am născut aici şi am trăit istoria acestei ţări. Sigur că ar fi frumos să ai parte de mai mult pentru că aşa este normal, să trăieşti ca adevăratele vedete... Dar eu trăiesc în România şi cred în vorba care spune că trebuie să te întinzi cât te ţine plapuma. Am fost tot timpul conştient că pentru a fi actor în ţara asta trebuie să te supui condiţiilor ei. Şi eu am acceptat, asta e.

Aţi jucat mult în teatru, dar memoria publicului v-a asimilat şi ca un mare actor de film. Dacă cinematografia noastră ar fi avut o altă vizibilitate, credeţi că aţi fi dat teatrul de dragul filmului?
Şi eu mă gândesc la asta şi nu cred că pot exclude ipoteza că s-ar fi putut întâmpla aşa. Uneori chiar simt că m-aş fi îndreptat spre ecran, mai mult decât spre scenă. Şi ar fi fost firesc acest lucru. Dacă cinematografia ar fi avut altă soartă, e clar că actorii ar fi avut mai multe propuneri pentru film şi atunci nu prea ţi-ar mai fi ars de teatru. Dar, în acelaşi timp, la teatru nu se poate renunţa uşor, adică n-aş fi putut să fac cu inima împăcată o astfel de alegere. Eu sunt atât de legat de scenă încât mă bucur că nu mi s-a oferit ocazia să aleg. Poate aş fi ales greşit, iar pentru mine o perioadă îndelungată în care nu fac teatru seamănă cu un exil. Nu ştiu dacă m-aş fi iertat.

Spuneaţi că aţi învăţa o limbă străină pånă aţi ajunge să simţiţi în acea limbă. Cum este să joci într-o limbă pe care n-o stăpåneşti?
Am încercat să joc într-o altă limbă şi nu mai vreau să repet experienţa asta pentru că a fost îngrozitoare. Nu poţi să fii actor într-o limbă care nu-ţi aparţine, în care nu ai libertatea de mişcare, de exprimare, de simţire. Eşti anchilozat. Îţi poate reuşi doar tehnic, dar nu depăşeşti acest nivel, nu simţi nimic, eşti preocupat numai de corectitudinea pronunţiei şi de cum te auzi. Şi sincer îţi spun că nu aş mai repeta această situaţie. Pierzi orice relaţie cu partenerul, nu mai eşti actor, ai doar obsesia cuvintelor.