Horaţiu Mălăele

De ce el? Pentru că joacă, regizează, este grafician. Acum s-a apucat şi de film. Numele lui reprezintă o garanţie, iar publicul îl adoră în fiecare dintre aceste ipostaze.

Cum arată Bucureştiul lui Horaţiu Mălăele?
Locurile frumoase sunt locurile copilăriei mele teatrale, adică zona Izvor, unde era Institutul de Teatru şi unde i-am întâlnit pe Octavian Cotescu, Toma Caragiu, Dem Rădulescu. Pentru mine, partea frumoasă a Bucureştiului este formată din locurile iubirilor mele şi ale marilor întâlniri. Iubesc zona Centrului Istoric. Aceste locuri îmi dau o emoţie specială. Nu poţi fi indiferent când treci pe lângă clădirea unde în 1859 Alexandru Ioan Cuza semna actele Unirii. Şi mai iubesc mult zona verde a Bucureştiului, îmi place strada din spatele blocului meu, Mântuleasa lui Eliade. Eu locuiesc în spatele casei unde a scris Anton Pann. Toate aceste lucruri mă bucură.

Aveţi un simţ al umorului ascuţit. Bucureştenii mai au umor?
În primul rând, nu cred că mai există bucureşteni. Sau există foarte puţini. Este un oraş de venetici plini de umor. Vorba poetului: “o ţară tristă, plină de humor”. În Bucureşti găseşti umor din toate părţile ţării.

Bulă era un personaj de Bucureşti?
Bulă a îmbătrânit prea repede. De fapt, el s-a născut la periferie, nu prea cred să fi trecut prin centru. Era cam underground, care s-a trecut repede.

Cum aţi descrie ceea ce se întâmplă astăzi cu teatrul românesc?
Sunt câteva accidente de bună calitate. În restul timpului, s-a creat un gust al extravaganţei cu orice preţ, care în alte ţări cu tradiţie este de mult uitat. Cred că teatrul românesc trebuie să se întoarcă la poveste, la origini. Publicul, în schimb, este constant egal. Avem un public deştept, maleabil, generos. Şi datorită lui teatrul românesc a supravieţuit crizei sociale de după ’89.