Teatru

Cronică - Toţi fiii mei

Cronică - Toţi fiii mei

Regizorul Ion Caramitru a găsit distribuţia perfectă pentru textul complex al lui Arthur Miller, al cărui subiect, deşi plasat în America anilor de după cel de-Al Doilea Război Mondial, urmează toate regulile de construcţie ale tragediei antice.


Sanda Toma şi Victor Rebengiuc în rolurile Kate şi Joe Keller - un patron de fabrică a cărui obsesie pentru asigurarea bunăstării propriei familii duce, în final, la pierzania fiecărui membru al ei şi a multor nevinovaţi, sunt stâlpii de rezistenţă ai specta­co­lului. Jocul Sandei Toma în rolul mamei care se află în situaţia de a nega moar­tea fiului pentru a anula vino­văţia tatălui, atinge cote de intensi­tate maximă. Ea reuşeşte să creeze un personaj tridimensional, printr-un joc ce alternează, pe mai multe registre, forţa, sarcasmul şi poezia.

Timing-ul loviturilor de tea­tru este perfect controlat. Un rol care îi dă posibilitatea acestei mari actriţe să-şi arate toate laturile talentului său. Îl are partener în acest tur de forţă pe Victor Rebengiuc, interpretul personajului cheie al piesei, căruia îi este dat să parcurgă o transformare catartică. Schiţat la început cu trăsături de penel arun­cate aproape în joacă, el ajunge în ultimul act al piesei să capete trăsă­turi aproape groteşti, care se transfor­mă în final în mască tragică. Rebengiuc îşi gradează jocul cu ştiinţa unui mare maestru, într-un permanent contrapunct dramatic cu partenera sa, Sanda Toma.

Marea revelaţie a acestui spec­ta­col este tânăra actriţă Costina Ciuciulică, care în rolul Annei Deever, un fel de mesager al zeilor trimis să purifice familia coruptă a logodnicului ei, atinge un nivel de intensitate dramatică amestecată cu poezie pe care nu l-am mai văzut de­mult pe scena Naţionalului. Mai mult decât o tânără speranţă, Costina Ciuciulică îşi confirmă prin acest rol talentul real. Trecând cu vederea decorul, mai precis piscina enormă din grădina din spatele unei casei tipic ame­ri­ca­ne, care omoară tot spaţiul de joc, spectacolul reuşeşte să instaleze pe scenă şi în afara ei o atmosferă plină de încărcătură dramatică, care te urmă­reşte mult timp după ce ai părăsit sala.

Toţi fiii mei
*****
de Arthur Miller, regia Ion Carami­tru,
cu Victor Rebengiuc, Sanda Toma, Costina Ciuciulică, Dragoş Stemate, Dorin Andone, Vivian Alivizache,

14 ianuarie ora 19:00
Sala Mare

TNB


Anca Ioniţă , 5 oct 2009

3 comentarii

Raluca spune

Mie mi-a placut foarte mult spectacolul, iar Victor Rebengiuc si Sanda Toma mi s-au parut extraordinari; toti actorii au fost foarte buni dar ei au fost cei mai buni, se vedea cat de mult suflet pun in rol... iar sala a fost arhiplina si s-a aplaudat mult la sfarsit, si nu erau aplauze condescendente...

posted on 3.02.2010 17:49

Mariana spune

M-am dus cu mari asteptari dar din pacate nu m-a impresionat foarte tare. In final toata lumea aplauda frenetic. Poate asa ne-am invatat....sa fim politicosi si sa aplaudam ca la carte indiferent daca ne place la nebunie sau nu.

posted on 20.11.2009 14:04

anca ionitza spune

cat o sa mai pupam in *??? INTREBARE!!!!
Am vazut spectacolul si este un dezastru

posted on 7.10.2009 02:34

Pagini: 1

Comenteaza acest articol

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

nume*

email

comentariu*




 


Citeste pe Mediafax.ro

Adunarea Aleşilor Locali din Ţinutul Secuiesc a votat pentru oficializarea limbii maghiare în Ţinutul Secuiesc
Participanţii la Adunarea Aleşilor Locali din Ţinutul Secuiesc de la Sfântu Gheorghe au aprobat, vineri după-amiază, cele patru proiecte de hotărâri aflate pe ordinea de zi, între care cel privind statulul limbii maghiare în zonă, precum şi regulamentul de organizare şi funcţionare al Adunării.

Citeste pe Gandul

O serie de cursuri introductive în cinematografie, susţinute de personalităţi, între care regizorul Dan Piţa şi profesorul Cristian Tudor Popescu, vor avea loc, în perioada 21 martie - 25 aprilie, la Târgu Mureş, acestea fiind gratuite.