Zdrenţe

De Mihaela Michailov, după Chuck Palahniuc, regia David Schartz, costumele Matei Schwartz, cu Ionuţ Grama, Dana Cavallioti, Raluca Tudorache, Alexandru Potocean Teatrul Luni de la Green Hours

Vă înduioşează profund soarta mi­lionarilor americani care, sătui de bogăţie şi de ipocrizia balurilor de binefacere, au ales să-şi ducă vea­cul printre homeless-i, cu toate ris­cu­rile, doar aşa, for fun? Să simtă şi ei că trăiesc? Strigă în dv. nevoia de un spectacol puternic militant (deşi nu se înţelege prea bine pentru ce), care ştie ca nici un altul să vă bage me­sajul cu degetul în ochi? Dacă da, atunci mergeţi la spectacolul de la Green Hours, “Zdrenţe”.

Dacă relaţiile între personaje vi se par anoste, un concept ultrade­păşit, dacă găsiţi că replicile scurte care se întretaie ca oamenii să-şi răspun­dă unul altuia sunt o categorie fu­mată iar personajelor le-ar sta mult mai bine să vorbeas­că metaforic şi patetic – oricum cu mult lirism --, spectacolul “Zdrenţe” e precis genul dv. Dacă sunteţi nostalgici şi aţi ales ora recuperărilor istorice prin arta performance-ului (deşi a­colo artiştii se sforţează pentru o pre­zentare a ideii cu ceva grade de subtilitate artistică pe când aici ţi se aruncă cu teza peste ochi), atunci “Zdrenţe” reprezintă opţiunea dv. Dacă vă faceţi că nu ştiţi că militantismul împotriva consumismului e ultima pălărie care asigură suc­cesul autorilor şi dacă minimo­nologurile ca substitut de replici stau pe post de directeţe, de tea­tru aici şi acum, atunci s-ar pu­tea să vă cadă la suflet bogătaşii a­meri­cani plictisiţi de su­per­haine­le de fir­mă (de aici plăce­rea pentru Zdren­­ţele pestilenţia­le), de super­va­can­ţele în te miri ce destinaţii şi insule exo­ti­ce, de superpu­terea de a ma­nipu­la prin media trendul în fa­shion, de superdexteritatea de a vinde.

Iar da­că dv. înţelegeţi că ar fi mai mult decât atât în acest spectacol, ple­căciuni şi tot respectul! Nu că echi­pa nu ar fi fost una de oameni talentaţi: Mihaela Michai­lov, au­toarea textului, a câştigat anul trecut Pre­miul UNITER pentru piesa “Com­plexul România”; regizorul David Schwartz a montat, tot anul trecut, la Casandra, un spectacol excelent, “Butoiul cu praf de puş­că”, iar actorii Ionuţ Grama, Diana Cava­llioti (cu o fe­minitate atât de caldă, de plăcută şi de alintată) Raluca Tudorache şi Alexan­dru Potocean şi-au dovedit din plin talentul în alte producţii. Toată consideraţia pentru eforturile lor. Fap­­tul că situaţiile sunt neve­ro­simile (cele două, una la început şi una la sfârşit, cât numără întregul spectacol) nu intră în căprăria actorilor.

Iar dacă aşa ar trebui să arate teatrul viitorului, mult militantism şi mai deloc teatru, atunci vă rog daţi-mi o altă artă.