Să alegi subiectul şi momentul

Emigranţii, Teatrul de Comedie

Cum începe spectacolul vă va izbi asemănarea cu starea românilor emigranţi pe care îi vedeţi în ultimele săptămâni în programele de ştiri.
Ştim că teatrul se adresează omului de aici şi de acum, iar această lecţie dificilă de teorie pare să fi fost asimilată bine de Zalán Zakariás, regizorul spectacolului “Emigranţii”. Pentru a ajunge la această performanţă trebuie să simţi care sunt problemele acute ale spectatorului căruia te adresezi, iar asta înseamnă să iei pulsul unei realităţi, pe care apoi o transpui pe scenă. Am început cu o astfel de explicaţie pentru a înţelege din start care este zona pe care o vizează spectacolul.
Nu trebuie uitată nici vârsta artiştilor implicaţi, pentru că producţia face parte din proiectul COMEDIA ŢINE LA TINEri.
Însă adevărata reuşită a spectacolului este una de ordin estetic, pentru că Zalán Zakariás accentuează apropierea de realităţile noastre sociale fără a interveni în forma piesei lui Mrozek şi fără artificii scenice exagerate.
Singurele elemente de care dispune sunt doi actori (tineri şi talentaţi) şi un decor poate mult prea realist (semnat tot de Zalán Zakariás), care trebuie să ne arate starea de sărăcie şi mizeria în care trăiesc personajele. De restul este răspunzător Mrozek, care a scris un text când comic, când cutremurător, încercat prin multe montări în diverse colţuri ale lumii. Şi că regizorul se rezumă la a respecta textul dramaturgului este un gest de maturitate, de care regizorii tineri nu sunt preocupaţi în general. Pe Zalán Zakariás îl interesează claritatea şi firescul subiectului, senzaţia de veridic este evidentă în multe dintre scene. Şi cu toate acestea, dacă ar fi scurtat câteva momente şi ar fi concentrat mai mult acţiunea, efectul era mult mai puternic.
Cei doi emigranţi, unul intelectual cu trecut dubios (Alexandru Unguru), celălalt analfabet plecat pentru a câştiga mai bine, sperând că se va îmbogăţi chiar (Florin Lăzărescu), sunt puşi pe rând sub lupa observaţiei.
Povestea lor poate părea banală, dar personajele se conturează din detalii comportamentale şi motivaţii reale, care dezvăluie nişte portrete psihologice provocatoare pentru actori. Dacă unul alege emigrarea pentru a uita trecutul şi împotriva plictiselii se dedică unui studiu psihologic, dus aproape de sadism, despre puterea omului de a se umili, alegându-şi drept cobai camaradul de subsol, celălalt găseşte argumentul în ispita banului. Este în stare să mănânce cele mai ieftine conserve, chiar dacă sunt pentru animale, să îşi pună în joc sănătatea, dar poartă pantofi scumpi şi vrea să-şi cumpere o casă mare, când se va întoarce, pentru a fi invidiat de toată lumea.
Atunci când firul acţiunii este dus spre comedie şi spectatorii se amuză de multe ori în sală, “Emigranţii” îndreaptă către public un semnal trist, parcă ar vorbi despre noi. Asta înseamnă să ştii să alegi subiectul şi momentul.