Sport

Olimpici pentru 1 zi

Olimpici pentru 1 zi

 

Ciclism
Alex Nucu, always late,
Editor liste

Se zice despre unele lucruri că sunt ca mersul pe bicicletă: după ce ai învăţat o dată, nu uiţi niciodată. Dar dacă nu ştii să mergi pe bicicletă? Eu mă aflam în situaţia asta. Am avut o tentativă când eram mic, dar din motive neelucidate nu am reuşit să îmblânzesc calul cu două roţi. Asta până vinerea trecută. Cam atunci s-a încheiat lecţia mea de biciclism cu Geo, preşedintele asociaţiei “Bate şaua să priceapă iapa”. L-am cam surprins când l-am sunat din senin întrebându-l dacă ar putea să mă înveţe. A ezitat doar o fracţiune de secundă, după care a zis un “da” hotărât.

Am ajuns dis-de-dimineaţă la sediul asociaţiei din strada Speranţei. Geo venise pregătit cu o bicicletă urbană pliabilă. Vehiculul de fabricaţie englezească este unul dintre cele mai performante şi calitative biciclete urbane de pe piaţă, cu un sistem isteţ de pliere care o reduce la dimensiunile unei serviete mai mari.

Lecţia a început greu, fără prea mult progres vizibil. Coordonarea dintre memberele mele aducea aminte de o marionetă cu sforile încâlcite, dar Geo era răbdător. Mi-a trasat câteva indicaţii esenţiale – unele ilustrate prin vorbe cu tâlc de origine orientală – pe care am făcut tot posibilul să le urmez: ochii înainte, mâinile relaxate pe ghidon, piciorul pregătit să preia pedala, spatele drept, greutatea pe şa, nu pe ghidon. Progresul venea încet, încet. Am început să merg pe distanţe din ce în ce mai lungi, Geo îmi sugera diverse activităţi ajutătoare şi pauze unde era cazul. Şi iată că, la sfârşitul “cursului”, am reuşit să merg în linie dreaptă o distanţă considerabilă, spre bucuria mea şi a lui Geo.

Deşi nu oferă astfel de cursuri în mod oficial, se gândeşte să încerce la un moment dat. Dacă vreţi să daţi de el, îl găsiţi pe două roţi prin oraş.

INFO
Geo Bate Şaua

0722.736.694, geobatesaua@batesaua.ro, www.batesaua.ro, www.veloteca.ro (magazin online al fundaţiei Bate Şaua)

– Geo este cunoscut ca militant pentru mersul pe bicicletă, organizează raliuri şi curse prin Bucureşti şi împrejurimi;

– pe veloteca.ro găsiţi şi biciclete de vânzare, de la cele mai simple la biciclete tandem sau pliante.

 
 
 
NON OLIMPICE
 
Carting

Kartingul este un sport pentru băieţii de toate vârstele, mai mici sau mai mari, care iubesc maşinile, camioanele şi orice funcţionează pe bază de motor. Cu toate acestea, nici doamnele nu se dau în lături de la câteva ture de circuit, şi asta nu neapărat pentru a spulbera mitul femeii-catastrofă-la-volan, ci pentru că e un sport amuzant, are o oarecare doză de pericol (controlat) şi, până la urmă, cui nu-i plac întrecerile? Chiar dacă nu ai ambiţii viitoare de Formula 1, îţi poţi petrece acolo o după-amiază plăcută, împreună cu gaşca.

 
HER~STR~U RACING TEAM
Parcul Herăstrău, şos. Nordului 1, sector 1,          
tel 0742GOKART, www.gokart.ro
– Preţ: Luni-joi 19 lei / 5 min, vineri-duminică 29 lei / 5 min
 
AMCKART
Şoseaua de centură Bucureşti 5A,
tel: 0741.100.700, www.amckart.ro,
luni-duminică: de la ora 10:00
– Pista outdoor: 1240 m lungime, 8-10 m lăţime

– Kart 6.5cp: 45 ron /10 min, Kart 13cp: 80 ron /10 min, în cazul în care este necesară aprinderea nocturnei la fiecare tarif se mai adaugă 5 lei, 200 lei abonament lunar;

– AMCKART oferă şi cursuri de iniţiere. Cursurile durează 5 şedinţe a câte 30 minute şi au loc numai în timpul săptămânii;

– Tot aici găsiţi echipament specializat.
 
 


Timeout, 31 iul 2008

1 2 3 4

2 comentarii

favelabip spune

bai, e de rasul lumii ce ati facut voi aici! ce ma intereseaza pe mine ca sunteti vegetarieni, fara complexe, hippie sau tata lu matei?! (a propos, cine e matei?!) pe langa ca nu aveti simtul ridicolului sunteti si complet lipsiti de umor! sa va bagati revista aia undeva!

posted on 2.08.2008 14:43

guest timeout.ro spune


Ne-am lăsat de shaorma şi ne-am apucat de sport cu scopul suprem de a fi campioni la noi în oraş. Am jucat fotbal, am călărit şi am purtat dueluri cu floreta. Redacţia TOB le-a încercat pe toate şi acum te invită la exerciţiu fizic. Nu se întâmplă în Beijing, ci chiar în Bucureşti. Căpitan: Mădălina Preda

posted on 2.08.2008 14:43

Pagini: 1

Comenteaza acest articol

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

nume*

email

comentariu*




 


Citeste pe Mediafax.ro

Udrea despre posibila copiere a logo-ului de ţară: Ne-a fost predat cu drepturi de autor (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea a declarat joi la Shanghai, întrebată dacă logoul brandului turistic al României a fost preluat de pe internet, că nu ştie cum s-a lucrat la brand şi că acesta a fost predat ministerului odată cu drepturile de autor asupra lui.

Citeste pe Gandul

Pe un vapor de croazieră, pe râul Huangpu ce străbate Shanghaiul, Elena Udrea a făcut ieri, alături de Nadia Comăneci, Ilie Năstase şi Gheorghe Hagi, ultimele repetiţii înaintea anunţării brandului turistic al României, care va avea loc astăzi.