Nou deschis: Berestroika
De la închiderea Becker Bräu de lângă Palatul Parlamentului mi-a lipsit atmosfera de berărie veritabilă, cu toate că nu sunt mare consumatoare de bere.
Mi-a fost dor şi de orchestra care cânta în fiecare miercuri şi
mai ales de şniţelul vânătoresc şi cartofii ţărăneşti pentru care
mergeam de fiecare dată acolo. Îmi mai potoleam pofta în vizitele
la Viena la berăria mea preferată, Salm Bräu de lângă Palatul
Belvedere, dar nu atât de des cât mi-aş dori.
Noroc că de curând am descoperit Berestroika, o berărie deschisă în
zona Bulevardului Unirii, într-o casă veche, frumos renovată din
spatele blocurilor din beton. Toate detaliile vorbesc pe limba
berarilor, de la desenele de pe perete cu berăriile din secolul
trecut până la lustrele-absorbante de fum, care par un utilaj
dintr-o berărie de pe vremuri. Locul are mai multe încăperi şi
subsol, astfel încât nu există riscul să te simţi înghesuit. Mi-a
plăcut şi peretele exterior din cărămidă, neprelucrat, care
contribuie la aspectul "industrial".
Berea este fabricată "in house", iar procesul de preparare poate fi
vizionat live.Meniul de la Berestroika a reuşit să îmi trezească
instantaneu pofta de bere, pentru că nu include numai sortimente
pentru marii băutori, ci şi variante interesante şi atractive şi
pentru profani. De exemplu, berea roşiatică Red Ale, care are un
gust uşor de hamei, special pentru femei, despre care s-a constatat
că nu iubesc gustul amărui al berii. Sau cocteilurile pe bază de
bere, ca Diesel (bere black stout şi sirop de cireşe), Caribbean
Night (bere blondă, sirop de ciocolată şi zahăr brun), Radler (bere
blondă, lime şi 7Up) sau Mexico Sunrise (bere blondă, tequilla şi
lime). Pe lângă aceasta există şi sortimentele clasice - bere
blondă şi Black Stout (bere de culoare închisă, aproape
opacă).
Şi apoi mâncarea, care este exact ceea ce trebuie pentru
băutorii de bere - gustoasă, bine preparată, cu multă carne şi
cartofi - tot ce trebuie ca să trezească setea. Bineînţeles berea
este folosită şi pentru gătit. Am încercat supa de brânză cu bere,
o cremă uşoară, cu firicele subţiri de ceapă şi uşor gust amărui de
la bere, care vine alături de o felie de pâine pregătită în casă pe
care este rasă brânză.
Pentru felurile principale am încercat una dintre specialităţile
casei, o ruladă de pui, adică două rulouri din piept de pui umplute
cu jambon de casă şi brânză gorgonzola la grătar.
Mi-a făcut cu ochiul şi burgerul Berestroika, din carne de vită
tocată, aromată cu cimbru şi perfect pregătită la grătar. Chifteaua
sănătoasă a fost aşezată pe o chiflă pufoasă cu susan, asezonată cu
un sos alb fin şi "ecologizată" cu salată. Lângă - cartofi prăjiţi,
tăiaţi mari, aşa cum făcea bunica şi o porţie de salată cu morcovi
şi ţelină. Normal, din meniu nu lipsesc preparatele clasice pentru
un astfel de loc - ciolanul afumat, cârnaţii, şniţelul vienez sau
rasolul de vită.
Iar plăcinta cu dovleac se numără printre cele mai bune pe care
le-am încercat în oraş. E mai degrabă o prăjitură cu dovleac, cu un
strat de aluat care se topeşte în gură şi care lasă gustul pur de
dovleac să iasă în evidenţă. Nu este foarte dulce, dar cei care îşi
doresc un gust mai puternic au la dispoziţie marea de zahăr pudră
din farfurie.
La Berestroika găsiţi şi meniuri speciale pentru prânz, care se
schimbă în fiecare zi şi includ o supă, fel principal şi desert (24
lei). Şi am mai aflat că în berărie se organizează frecvent
concerte şi petreceri.
Nota de plată
Supă de bere cu brânză 11 lei
Berestroika Burger 18 lei
Ruladă de pui 24 lei
Plăcintă dovleac 12 lei
Cocktail Diesel 14 lei
Berestroika
*****
Aleea Căuzaşi nr. 57
0735 087 802
www.berestroika.ro
Cristina Marina , 5 mar 2010





0 comentarii
Comenteaza acest articol