Nou deschis: Escargot Bistro

Pe peretele unei case îngrijite, după ce treceţi de biserica Precupeţii Vechi, a apărut un melc stilizat, umblând vorba prin târg despre un bistro veritabil. Bun, hai să vedem despre ce este vorba.

Într-o sâmbătă cu soare şi geroasă, prânzul m-a prins plimbându-mă domol către casa melcului. Curtea pare spaţioasă, dar vara nu prea se vede, astfel că mai bine intram; păşim într-un antreu, unde stă cuierul, continuat de un mic separeu cu o singură masă. Culoarea pereţilor este albă, iar aceasta este ideală pentru sublinierea decorurilor: tablourile mari cu animale, ramele ferestrelor şi mobilierul din lemn de culoare închisă dau spaţiului un aer distins.

În plus, nu există televizor, iar muzica anilor '80 rotunjeşte atmosfera. Spuneam că pereţii-s albi? Nu numai aceştia: boxele, măştile caloriferelor, tocurile ferestrelor, şervetele de pe masă, toate sunt albe, cu o menţiune pentru chiuveta din baie. Iar frumuseţea e că tot ansamblul e echilibrat şi respiră bun-gust. Jolie!

O altă tuşă a locului este meniul, de fapt, două table măricele, pe care sunt scrise cu creta denumirile şi preţurile bucatelor şi ale vinurilor. Nu-s multe, dar sunt alese cu grijă, pe tipic franţuzesc. Mă ştiţi, sunt dependent de supa de ceapă (12 lei) şi, fireşte, nu putea lipsi dintr-un bistro. Surprinzător, nu simţeam nevoia unei tării şi cum o sticlă întreagă de vin era prea mult, m-am oprit la o carafă de o jumătate de litru de Merlot de Sâmbureşti (12 lei); bunicel, dar nesurprinzător, meteahna tuturor soiurilor româneşti. Până să-mi fie adusă supa, am răsfoit un album cu reprezentarea cailor în pictură şi m-am jucat cu micul elan din lemn care îmi veghea masa. Plăcut!

Ah, mirosul atât de special, culorile simple şi fierbinţeala obligatorie sunt o sumă a desăvârşirii, pentru mine şi, de aceea, sunt foarte sever când mănânc supa de ceapă, mai ales într-un loc care se revendică de la sursă. Cea de aici este bună, dar cam prea dulce, după gustul meu, şi cu ceapa feliată mult prea subţire, pierzându-şi, astfel, consistenţa. Mai e ceva ce nu înţeleg şi asta e valabil peste tot pe unde mănânc această supă: de ce nu sunt folosite mai multe sortimente de ceapă?

Ar avea un gust mai elaborat, chiar dacă ar ieşi, cumva, din canon. Rezumând, a fost bună, am să cer mereu când ajung aici. La felul doi, ca niciodată, n-am stat pe gânduri: melci bourguignonne (30 lei). Ştiu cum sunt, dar la fel, nu rezist. Bref: 12 bucăţi, micuţi şi cu prea mult usturoi; în rest, buni, iar zeama care rămânea din cochilii era delicioasă cu miezul chiflelor cu seminţe. Mă-ntreb, însă, de unde or fi aduşi, pentru că nu erau, cu siguranţă, abia culeşi din grădină. Repet, erau buni, dar tot am curiozitatea asta. Oricum, la prochaine fois, am să mănânc foie gras, sau pui de baltă. Eram singur într-o cameră cu patru mese, care-mi crea plăcuta senzaţie a unei vizite la nişte rude din străinătate. Şi cum orice vizită nu e completă fără desertul nemaiîntâlnit, de dincolo, mi-am aruncat ochii pe tablă şi am poftit la creme brulee (17 lei).

Aprind pipa, trag câteva fumuri, parfumez atmosfera şi admir vasul alb, acoperit cu o crustă auriu-maronie. Linguriţa pătrunde cu un zgomot de uşoară fisură până la crema din lapte şi ouă, cu aromă de vanilie, iar alternanţa rece-cald mă cucereşte întotdeauna. Delicieux, cher amis!Finalmente, am rămas cu gustul bine conturat al unuia dintre cele mai chic locuri din Bucureşti. Parol! Moi, Florin Barbu

Escargot Bistro
*****
Toamnei 101, 021.201.71.33, 0755.125.870,
www.escargot.ro