Ultima fiţă: cina în “restaurantul aerian”. Preţul -15.000 euro!
Deşi România se află în criză, imaginaţia antreprenorilor nu cunoaşte limite: în ţara noastră se va deschide în luna mai primul restaurant aerian, un spaţiu ce permite organizarea de evenimente în aer liber pe o platformă la 50 metri deasupra solului, la un preţ mediu de 15.000 euro.
Platforma se va ridica până la o înălţime de maximum 50 metri,
iar capacitatea maximă este de 22 de persoane. Restaurantul va avea
o singură masă, care va fi suspendată de o macara, la înălţimea
unui bloc cu 15 etaje, iar participanţii vor sta pe scaune
speciale, fiind prinşi în centuri cu fixare.
"Deja am primit platforma necesară pentru "restaurantul
aerian", care va fi ridicată cu ajutorul unei macarale, oriunde în
România. Suntem în discuţii cu reprezentanţii mai multor hoteluri
de lux, dar şi cu instituţii de cultură pentru organizarea de
spectacole. Preţul pentru închirierea platformei şi a personalului
pentru un eveniment cu 22 de persoane se ridică la 8.900 euro, dar
pachetul, care include şi alte servicii, inclusiv de catering, este
în medie de 15.000 euro. Preţul final depinde însă de ceea ce îşi
doreşte clientul. Sperăm ca în primul an de activitate să organizăm
50 de astfel de ridicări", a declarat, marţi, Ovidiu Barbier, care
deţine 51% din acţiunile Sky Touring & Events, firma care a
adus conceptul restaurantului suspendat în ţara noastră.
"Nu ne facem griji în privinţa clienţilor, în ciuda faptului că
intrăm pe piaţă într-o perioadă economică mai puţin favorabilă.
(...) Într-un club de lux din Bucureşti, în orice sâmbătă seară, nu
poţi găsi un loc fără să ai rezervare şi ştim că de multe ori nota
de plată depăşeşte 4.000 euro, astfel că suntem siguri că vom găsi
clienţi interesaţi pentru o cină în aer liber, pe o platformă
suspendată", este de părere Barbier.
Lansarea oficială va avea loc la jumătatea lunii mai, într-o zonă
situată în centrul Bucureştiului.
Timeout, 17 mar 2010





18 comentarii
jack spintecatoru' spune
cat de dobBitToc sa fii sa dai o palarie de bani ca sa mananci suspendat de o macara
)
)
eu zic ca cea mai mare fitza e sa mananci in mijlocul unor crocodili fara a fi protejat,nu :D incercati-o p'asta
posted on 21.03.2010 12:25
mihai spune
ADD BLOCK DE LA MOZILLA RULLLLLZ :x:x:x:x:x:x LUATI-L. NU SCAPATI ALTFEL DE RECLAME, CU TOT F5U :p
posted on 18.03.2010 15:05
adrian spune
si daca il trece pe unu la baie?
posted on 18.03.2010 13:25
Alex spune
NU trebuie sa vinzi si nu trebuie sa investesti ! Vrei sa castigi niste bani stand in fata calculatorului doar 3 minute pe zi ? `Acum ai ocazia,te inscrii si primesti 1$ pt. fiecare click din sectiunea View Ads ;cand faci suma minima,dai request payout.
Acceseaza linkul: http://www.grandptc.com/index.php?ref=alexandar
posted on 18.03.2010 09:14
gogu spune
deci pentru distrusii cu reclama
1. exista adblock plus
2. exista refresh
posted on 18.03.2010 01:58
Incredibil spune
E incredibil cat de prosti sunt unii din specia noastra. Pai voi nu vedeti ca reclama aia ocupa jumatate din articol? Chiar nu va dati seama ca nu e normal? Sper ca sunteti platiti cu f mult ca sa fie asa .. ca altfel... sunteti MARI PROSTI
posted on 18.03.2010 00:27
gogu spune
sa-mi trag pulan ea de reclama
posted on 17.03.2010 23:24
guarino spune
Daca te trece cacastoarea sau piselaul...sa vezi ras
) vai de capul lor de *...ce idiotenie!!
posted on 17.03.2010 22:57
ack spune
mai greu o sa fie cu cocalarii care se iau la bataie...
)
posted on 17.03.2010 22:38
AKA spune
a dreku peclama. si foarte prost a fost si ala care a postato
posted on 17.03.2010 21:29
tunetul spune
sa mi bag * in ea reclama
posted on 17.03.2010 19:36
bogdan spune
pai toaleta e o gaura in scaun =))
posted on 17.03.2010 18:02
eu spune
si toaleta unde e ?
posted on 17.03.2010 17:46
mata spune
f *
posted on 17.03.2010 17:02
BUGHI spune
dar la inaltimea aia nu iti este frig? Daca bate vantul ce faci? Iei o patura?
posted on 17.03.2010 16:06
zzz spune
apasa F5 prost*le.
posted on 17.03.2010 15:47
dipa spune
o sa renuntati rapid la business
posted on 17.03.2010 15:21
catalin spune
ma * in reclama aia pocnita care nu dispare
posted on 17.03.2010 15:13
Comenteaza acest articol