Prin Oras

Mătăsari 17

Mătăsari 17

O casă, două etaje şi o adre­să. O “familie” cu 4 mem­bri şi multe idei. O stra­dă rău famată îşi schimbă renu­me­le şi devi­ne un reper socio-cultural. De Stela Nado­lea­nu. Foto Adi Bulboacă


Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când am fost invitată la o piesă de teatru pe strada Mătăsari, am ridicat uşor nedumerită din umeri, ştiind repu­taţia nu tocmai bună a zonei. Odată ajunsă acolo aveam să aflu că e o ca­să cu nume cât o adresă. Iar eve­ni­mentele sunt organizate de cei patru locatari: Iulian, Adi, Cătălina şi An­dra. Cu toţii au legături cu lu­mea ar­telor, fie că sunt studenţi la Imagi­ne sau la Arte, foto­grafi sau pasio­naţi de tot ce are le­gătură cu mediul so­cio-cul­tu­ral. Ei locuiesc la etajul ca­sei, pe când par­terul este destinat proiec­telor cul­turale.

"Am găsit casa din Mătăsari pentru proiectul Home care va avea diferite «familii» şi locaţii. Spaţiul a venit cumva el spre noi. Dacă până acum strada era cunoscută pentru «fetiţe», până pes­te trei ani, când vom căuta un alt loc, vrem să aducem o nouă aro­mă socio-culturală şi educaţio­nală zonei", spune Iulian.

După ce a fost renovată cu ajutorul multor prieteni, casa de pe Mătăsari 17 (adresă care dă şi numele proiec­tului) a găzduit primul eveniment în luna noiembrie a anului trecut: lan­sarea cărţii "Povestind Bucu­reş­tiul", o colecţie de texte şi imagini despre oraş. "Am mai avut apoi câ­teva seri de film, teatru, acţiuni u­manitare cu strângere de fonduri pentru asociaţia «Paşi către viaţă», târgul de creaţie vestimen­ta­ră «En­ter», care a fost dedicat proas­peţilor absolvenţi de design".

Cine participă la evenimentele orga­nizate aici? Prieteni, cunoscuţi, pasi­onaţi şi ei de lumea artelor şi de ast­fel de proiecte. "Ne propunem să creăm o comu­ni­tate de oameni fru­moşi, concen­trată în spaţii res­trân­se, ca acesta. Ideal ar fi ca cei care vin aici nu doar să participe pasiv la evenimentele organizate, ci şi să con­tribuie activ la ceea ce se întâmplă", adaugă Iulian.

Pentru luna februarie cei care locu­iesc la numărul 17 pregătesc mai multe proiecte. Timp de două săptă­mâni îi vor avea ca invitaţi pe cei de la grupul de iniţiativă (cultu­rală) "Seară de Seară". Aceştia se vor "muta" pe Mătăsari pentru seri de muzică, teatru, concerte, film sau proiecţii. Tot începând cu această lună marţea va fi dedicată lui "Cafe­nes­cu".

O cafenea care îşi va primi in­vitaţii cu cidru de mere cu scorţi­şoa­ră şi tot felul de băuturi năstruş­nice. În fiecare miercuri Adi, stu­den­tul la imagine, va iniţia serile de pro­iecţii cu filmele care au influ­en­ţat istoria cinematografiei. "Vom avea ca invitat un om de film, vom proiecta pelicule de artă, însă ne propunem ca atmosfera să nu fie u­na sobră. Proiectul de miercu­rea se doreşte un spaţiu rela­xat de discuţii între studenţii de la imagine şi iubi­tori de film", explică Adi. Tot luna asta se va juca din nou piesa "Crimă şi pedeapsă" în regia lui Andrei Nar­cis Grosu, cu Adrian Nicolae, Nico­leta Hâncu, Alexandru Pavel, Ga­briel Costin şi Alin State, piesă (re)montată special pentru spaţiul din Mătăsari 17. Ur­mează o serie de concerte cu trupele care repetă în subsolul casei, un atelier de artă practică cu Alina Nicoleta Croi­to­ru, seri de poezie de dragoste reci­tate de poetul Gabi Macovei şi invi­taţii săi.

La finalul lunii expune Ela Zegrean. Sunt fotografii puternice, chipuri de copii, reali­zate în timpul cam­paniilor de voluntariat în Africa.
La evenimentele din Mătăsari 17 puteţi participa doar dacă vorbiţi cu unul dintre membrii "familiei" pentru detalii sau o programare în prealabil: Iulian (tel: 0723.274.436, iulian_jc2000@yahoo.com) sau Adi (adibulboaca@yahoo.com) .


Stela Nadoleanu , 5 feb 2010

0 comentarii

Nu exista comentarii

Comenteaza acest articol

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

nume*

email

comentariu*




 


Citeste pe Mediafax.ro

Şedinţa Senatului în care PDL vrea să ceară revocarea lui Mircea Geoană a început (Imagine: Attila Szavuj/Mediafax Foto)
Şedinţa Senatului în care democrat-liberalii intenţionează să ceară introducerea pe ordinea de zi a cererii de revocare din funcţie a preşedintelui acestui for legislativ a început, miercuri, la ora transmiterii acestei ştiri, fiind prezidată de Mircea Geoană şi fiind prezenţi 111 parlamentari.

Citeste pe Gandul

Duster este cel mei ieftin SUV care poate fi cumpărat prin programul de înnoire a parcului auto. Varianta de 10.500 de euro costă, astfel, sub 8.000 de euro, iar versiunea de top, de 17.600 euro costă sub 16.000 euro.