Librării de nişă
Ceainăria-librărie
C'Arthé
C.A. Rosetti 38, ap. 2; Tel: 021.319.27.24
Laura Bogdan, co-manager
Idee: "Am pornit de la pasiunea pentru cuvânt, fie el scris, spus sau cântat. În afară de spaţiul dedicat librăriei, avem două încăperi în care organizăm evenimente care au ca nucleu cuvântul: lecturi acompaniate de muzică, ateliere d'ecriture sau concerte, însoţite cu ceai, turtă dulce à la française."
Cărţi pe raft: "Am petrecut 10 ani în Franţa, unde am
descoperit literatura franceză contemporană, prea puţin cunoscută
publicului român. Ne-am axat în special pe autorii sfârşitului de
secol 20. Titlurile sunt alese destul de subiectiv, dar avem în
vedere nişte criterii obiective: scriitori cu opere premiate
(Goncourt, Medicis) sau care se bucură de succes în Franţa în
momentul de faţă, cum ar fi Gilles Leroy - Alabama Song ".
Public: "Mai mult francez, căci există o comunitate importantă în Bucureşti. Dar sunt şi mulţi români pasionaţi de limba şi literatura franceză care vor să citească în original."
Cum s-ar defini: "Motto-ul nostru este carte, ceai şi arte. Un
loc de schimb intercultural, re-creat în permanenţă împreună cu
publicul."
Librăria Jumătatea plină
Gen. Praporgescu 31; Tel: 031.10.20.661.
Anamaria Pravicencu & Octav Avramescu, librari Jumătatea plină
dee: "Librăria Jumătatea plină de la Cafe Lente este a n-a activitate pe linie ideologică pentru noi. Am început acum câţiva ani ajutând la crearea, în Franţa, a unei benzi desenate (de fapt un roman grafic), am organizat în ţară ateliere cu autori invitaţi pentru tineri artişti, am co-organizat Salonul Internaţional B.D. (Bucureşti 2006). În final am ajuns la înfiinţarea permanentă a unei "ambasade" pentru banda desenată. Şi pentru că ambasadele de obicei au localuri foarte frumoase..."
Cărţi pe raft: "Am ales banda desenată pentru proprietăţile ei
curative la tineri adulţi. Este un elixir pe bază de literatură,
desen şi ceva snake oil care poate ecrana de radiaţiile de
televizor şi are multe alte proprietăţi nebănuite pentru cititorii
de rând. 250 de titluri proaspete urmează să sosească pentru
Anim'est."
Public: "Da, publicul nostru refuză să fie categorisit în mod simplu."
Cum s-ar defini: "My beautiful launderette".
Stela Nadoleanu , 2 oct 2009
1 2





0 comentarii
Comenteaza acest articol