Bucureşti, un oraş în benzi desenate

România, o ţară “balcanică îndepărtată şi aproape necunoscută”, a înflăcărat încă din anii ‘30 imaginaţia autorilor de benzi desenate din Franţa şi Belgia, care au plasat aici acţiunea mai multor aventuri desenate.

Capitala României nu a intrat în conştiinţa bedefililor europeni decât în 1990, în urma “revoluţiei” televizate. Astfel, prima BD franţuzească, a cărei acţiune se petrece la Bucureşti, Hiver roumain (apărut în revista P.L.G., Franţa, 1990. Autori: Philippe Aubert & Pierre Dubois) e alcătuită din imagini disparate: soldaţi şi tancuri în faţa C.C-ului, lozinci pictate pe ziduri şi un stop-cadru din interiorul faimosului studio 4, cu “Televiziunea Română Liberă” în prim-plan.

Tot reportajele televizate au inspirat şi o altă povestire BD, Retour de Bucarest (revista Echo des Savanes, Franţa, 1990. Scenariu şi desene: Rene Petillon), tratată în manieră comică: un francez de operetă, venit în excursie la Bucureşti în ianuarie ‘90, este prezentat de reporterii unui post TV din hexagon drept un bucureştean obişnuit care, ca orice român, vorbeşte franţuzeşte. Interviul declanşează un întreg lanţ de întâmplări hazlii, la Bucureşti şi la Paris... Ca fundal avem străzi cenuşii, cu tancuri şi cozi la “pharmaciu”, interioare banale de hotel etc.

Dar majoritatea autorilor BD francezi sunt recunoscuţi pentru seriozitatea cu care se documentează. De aceea nu e de mirare că scenaristul Frank Giroud, el însuşi impresionat de “revoluţia română în direct”, petrece în august 1990 două săptămâni la Bucureşti şi în Delta Dunării, timp în care face sute de fotografii şi schiţează scenariul la albumul La Fille aux Ibis (Editura Dupuis, Belgia, 1993). În această bandă desenată profesorul Stoian Mirtzu, condamnat la 10 ani de închisoare în urma unei înscenări a Securităţii, este eliberat şi vine la Bucureşti în decembrie 1989, în căutarea iubitei sale Rodica Isar. Periplul lui prin capitală ne oferă excelente instantanee desenate de Christian Lax, din zone mai mult sau mai puţin “turistice”: Piaţa Universităţii, Lipscani, Hanul lui Manuc, Calea Victoriei, Calea Dorobanţilor şi Televiziunea Română, Palatul lui Ceauşescu, aeroportul Băneasa, dar şi cartierele vechi ale oraşului, precum cel de lângă Gara de Nord (“strada Justiţiei”). Vedem şi magazine cu vitrinele goale, faţadele finisate ale blocurilor neterminate de pe bulevardul Victoria Socialismului, ţigani scormonind în munţii de gunoaie, biserici anonime, dar şi scene din revoluţie, cu tancuri şi oameni alergând sub ploaia de gloanţe, în faţa Intercontinentalului, Ateneului , muzeului Aman şi a Comitetului Central.

De-acum tonul este dat: autorii care vor mai desena albume a căror acţiune se petrece în România (şi la Bucureşti) vin să se documenteze la sursă. Astfel, desenatorul Felix Meynet stă 3 zile la Bucureşti în 1999. Scenaristul Francois Corteggiani a imaginat pentru el o poveste abracadabrantă cu un savant sovietic ascuns într-un castel din Bucegi unde vrea să-l cloneze, nici mai mult nici mai puţin, decât pe… Iisus Cristos. O bună parte a acţiunii albumului Strigoi (Seria “Tatiana K.”, Editura Dargaud, Franţa, 2001) se desfăşoară la Bucureşti. Tatiana K., o James Bond la feminin, debarcă dintr-o cursă Tarom pe aeroportul Otopeni, parcurge – într-o Dacia 1300 – traseul clasic Arcul de Triumf, Piaţa Romană, Intercontinental, iar după o bătălie epică contra a doi agenţi rivali în propria-i cameră de hotel, îşi dă întâlnire la Hanul lui Manuc cu regizorul Mircea Florescu, de la studioul de film Kaskaval. În acest timp, partenerul său vine cu metroul la Piaţa Romană, în căutarea bisericii Sfântu Dragomir, de pe strada… Grigore Alexandrescu. Merită remarcată minuţiozitatea cu care Felix Meynet desenează nu numai clădirile, monumentele, autoturismele, denumirile româneşti de pe frontispiciile clădirilor sau de pe panourile indicatoare, dar chiar şi la un telefon public din aeroport nu-i scapă niciun detaliu.

1 2