Primari de Bucureşti, Episodul 6 – Primari interbelici

Procesul de modernizare al Bucureştilor, început în secolul al XIX-lea, era în anii ‘20 ai secolului XX, foarte prezent în proiectele urbanistice ale edilitarilor. Cea mai prolifică perioadă a fost între 1930 -1940.

Primariatul lui Dem. I. Dobrescu (1929-1934), a fost punctul de plecare al acestui proces de modernizare edilitară. El s-a aflat într-o permanentă confruntare cu vechea banalitate “eternă şi iremediabilă” a Bucureştilor, eliminând sugestiile unora de a se crea o nouă Capitală, fie la Băneasa sau chiar într-o altă regiune a ţării. Bucureştii Noi a fost un astfel de proiect, iar Braşovul fusese luat în calcul în anii 1927-1930. Proiectele edilitare au prins viaţă îndeosebi cu prilejul serbării “Lunii Bucureştilor”. Acestea au debutat în 1935 şi au luat sfârşit în anul 1940, începând cu primariatul lui Al.Gh.Donescu (1934-1938) şi terminând cu primariatul generalului Victor Dombrovski (1938-1940).

S-a dorit, ca Bucureştiul “să devină metropola culturală a Balcanilor” şi să aibă o trăsatură comsopolită proprie, asemeni oraşelor europene. S-au avut în vedere în primul rând împrejurimile. Astfel, începând cu 1930, în numai trei ani, au fost amenajate două parcuri noi: Snagovul “cu 3000 pogoane de pădure seculară şi Băneasa, cu 250 de pogoane”. Au fost amenajate centrele de recreere din pădurea Pustnicul de lângă Cernica şi s-a definitivat proiectul unui parc în Valea Plângerii (astăzi Parcul Tineretului). Pentru a mări centura de parcuri, “am încheiat cu statul convenţia prin care punea la dispoziţia Capitalei toate masivele păduroase pană la 40 de km. împrejur” dându-se aprobările cuvenite pentru “a face toate amenajările necesare şi toate construcţiunile pentru agrementul cetăţenilor şi salubritatea oraşului. Erau luate astfel în vedere pădurile Cernica, Comana, Plumbuita, Ţigăneşti, Căldăruşani, Gruiu şi altele.

Sunt amenajate primele ştranduri, proiect pentru care Dem. I. Dobrescu a trebuit să suporte atacurile vehemente ale unor conservatori ai “moralei publice” (asta acum 60 de ani), fiind considerat un violent “corupător al moravurilor oraşului nostru”.Începând cu 1935, s-a pus în valoare salba de lacuri din nordul Capitalei, care au fost asanate, iar împrejurimile transformate în parcuri sau chiar noi cartiere de locuit: Băneasa, Herăstrău, Floreasca, Colentina. Către 1940, proiectele urbanistice privind Bucureştii continuă şi sunt mult mai ambiţioase. Se avea în vedere eliminarea totală a locurilor virane, înlocuite cu pieţe monumentale, grădini, squaruri şi parcuri, iar pe străzile Capitalei “nu se vor mai vedea căruţe, harabale sau trăsuri”. Liniile electrice urmau să fie prelungite “pană la o rază de 30-40 de km, în jurul Capitalei” iar în centrul acesteia, se preconiza introducerea metroului.