Prima “agenţie de lobby” din .ro

Marele Crissy Moran al blogului chestionabil.ro taie şi spânzură comentând muzica on and off the line, dar pentru prima dată într-un interviu.

Există pe blogul tău date despre petreceri în exclusivitate sau înainte de a apărea pe alte bloguri. Vânezi informaţia cu nesaţ, sau se întâmplă să ai doar o bază de date bine pusă la punct?
Majoritatea petrecerilor pe nişa asta de muzica (electronică, indie electronica) apar prima dată la noi. Ca informaţie – de obicei, sau ca zvon, atunci când mi se spune: “Pune, dar nu ştii de la mine”. Avem, să-i zicem exclusivitate în anunţarea concertelor importante alternative. Ce alambicos şi nepersonal sună. Sincer, nu prea vânez informaţia, singurul meu atu este abilitatea de a face PR decent şi să am, cum ai zis şi tu, o bază de date bine pusă la punct.

Chestionabil a pornit ca un blog al unei agenţii de advertising şi a ajuns recunoscut pentru muzică, fie ea electronică sau nu. Cum aşa?
De la bun început profilul blogului a fost nepublicitar(Thank God!). Briana, as in capo del tutti capi, a deschis “blogul” ca un mic experiment şi ca sa ne mai hilizim şi noi la birou. La începuturi se posta la înghesuială.

Când am ajuns pe chestionabil am încercat şi eu, încet, încet, să-mi fac loc lângă indie, rap, publicitate, ilustraţie, fotografie. (glumeţ:)Oricum nu a fost greu, pentru că pe zona de muzică electronică ştergeam cu ei pe jos. Au mai plecat oameni, alţii au venit, şi de vreo doi ani aşa, eu şi asia.carerra ne-am ocupat zilnic de el, fiind bineînţeles completaţi cu mare succes şi de alde Veronica, Briana, Linda sau Adriana, mai rar. Până la urmă ne-am decis ca, alături de umorul bine definit, specializarea noastra să rămână pur hoobica: muzica.

E mai greu pentru că, fie vorba între noi, poporul român are o fixaţie destul proastă: “gusturile nu se discută”. Cea mai mare aberaţie ever ever ever. Pe cine mai auziţi că spune aşa ceva ca subterfugiu pentru incultura şi neştiinţa lui, JLEAP! – o palmă după cap merită. Expresia goes something like this: “De gustibus et coloribus non disputandum”. Ei bine. Românul nu înţelege, dar le potriveşte. De aici s-a ajuns la “discutandum” (cum apare şi mai în toate manualele, dicţionarele etc). Greşit. Gusturile nu se impun, dar ele se DISCUT~. Nu prea are legatură cu întrebarea ta, dar e un of de-al meu şi trebuia să-l spun undeva.

Aţi avut la un moment dat un post în care rugaţi cititorii să-şi dea cu părerea ce artişti ar dori să vadă la Bucureşti. Crezi că am avea cu cine şi cu ce să transformăm visele acestea în realitate?
DA spre FOARTE DA. Şi eu şi Asia am fost întrebaţi, constant, de nume şi de propuneri pentru evenimente ce vor urma. Cu booking-ul e puţin mai greu, implică date de turneu libere, implică sponsori, implică locaţie etc etc. Oricum, suntem în contact mereu cu organizatorii de petreceri din Bucureşti şi cred că din punctul ăsta de vedere suntem prima şi singura “agenţie” de lobby din România.

Există din ce în ce mai multe bloguri adresate petrecerilor. Sunt ele necesare?
Eh. Sunt multe bloguri ce apar ca ciupercile după ploaie. Marea lor majoritate, mai nou, dedică un spaţiu destul de mare petrecerilor de au început să se mişte şi pe la noi. Sunt cateva bloguri de petreceri pe care le citesc (unul, maxim două), în rest încerc să-mi fac propria opinie. Spre deosebire de multe alte bloguri, noi mergem la tot ce postăm (în procent de 99,9%). Mai nou, ne-am decis să scriem şi câteva cuvinte despre. Alte bloguri de genul ăsta sunt foarte slabe – scrise complet patetic şi în mare parte de “critici” născuţi peste noapte. Le lipseşte tot: de la informaţie, stil de scriitură, critica reală, constructivă, şi până la umor, frate. Oricum, eu nu prea citesc bloguri, în general. Le găsesc cel puţin plictisitoare.

Putem vorbi de o scenă de clubbing şi de evoluţia ei în Bucureşti?
Da, putem vorbi, DAR este doar o evoluţie din punct de vedere material (in looks) şi muzical (calitativ). Publicul la fel de incult şi complet p’afarist rămâne. Să-ţi dau un exemplu: în schimb să fie lumea curioasă ce muzică bagă Anja Schneider şi Sebo K (Bpitch Control, label pe val, unde scot release-uri şi Modeselektor), toţi clubberi erau la un alt DJ local, unde era intrare moca. Asta spune cam tot.

Crezi că lumea din oraş "trăieşte" pentru a ieşi la concerte/petreceri?
Peste 50% din oamenii pe care îi găseşti la petrecerile astea (“publicul last.fm”, cum bine îi zice TRG) sunt veniţi să socializeze. Nu este nimic rau în asta. Dar culmea e că se duc acasă, îşi deschid blogul şi încep să-şi dea cu părerea (un exempl foarte concludent este celebrul post ‘Ana are mere’ al unei mirobolante domnişoare şi are legatură cu concertul Massive Attack). Ieşitul în oraş e deja un hobby în sine. Cu boom-ul ăsta al evenimentelor, chiar ai unde să mergi. Din partea mea să trăiască, atât timp cât vin ca să se simta bine şi pentru muzică, au dezlegare de la mine. (râde)

Care este reţeta ta de a rezista omniprezenţei la petreceri? (...şi a saptămânii următoare de muncă?)
Antrenamentul, bineînţeles. Când eram la facultate, ieşeam de miercuri în Expirat, unde puneau Rusu şi Flore, joi la B52, unde era Selectro, vineri la Web şi sâmbăta la casa Tralala. Cu variaţiuni pe temă. Sunt ani de zile în spate în care am ieşit de trei-patru ori pe săptămână. Nu mai e niciun secret, e doar obişnuinţă şi plăcere.