Povestea lui John McLaughlin

Recunoscut ca unul dintre cei mai tehnici şi influenţi chitarişti din toate timpurile, John McLaughlin a făcut istorie în jazz, fie că e vorba despre începuturile cu Miles Davis ori de cele două monumentale proiecte de fusion, Mahavishnu Orchestra şi Shakti. Ajuns la 66 de ani, McLaughlin este atât de plin de energie, încât pare că aparţine deja unei a patra dimensiuni.

S-a născut pe 4 ianuarie 1942, în Dorcaster (Yorkshire, UK). Nebun după chitară şi după toată libertatea pe care ţi-o oferă acest instrument, John are câteva prezenţe incendiare prin prestaţie, pe scene locale. Primul său proiect de amploare avea să prindă contur abia în 1969, când formează primul cvartet, împreună cu Dave Holland (bas), Tony Oxley (tobe) şi John Surman (saxofon). În această formulă se vor produce în câteva concerte şi vor imprima Extrapolation, primul album din lunga listă discografică ce poartă semnătura John McLaughlin. Pe vremea în care discul apărea în Marea Britanie, John luase deja hotărârea de a se muta la New York, unde se alătură grupului Lifetime, condus de Tony Williams.

A fost perioada decisivă pentru cariera sa, deoarece ajunge să cânte alături de fenomenalul Miles Davis pe câteva dintre albumele acestuia, care sunt şi acum considerate pietre de hotar în evoluţia jazzului: In A Silent Way, Bitches Brew (considerat unul dintre primele trei discuri de jazz din toate timpurile, pe care există o piesă care poartă numele lui McLaughlin), On The Corner, Big Fun, A Tribute to Jack Johnson şi Live-Evil. Anul 1970 îi va aduce un contract pentru două discuri cu casa Douglas, condusă de Alan Douglas. Primul dintre ele, Devotion, s-a dovedit a fi un album remarcabil, plin de energie, fusion cu accente psihedelice, lucru de înţeles dacă ţinem cont de line-up-ul de excepţie: Larry Young la orgă, Billy Rich la bas şi bateristul Buddy Miles, care făcuse parte din trupa lui Jimi Hendrix. Pe cel de-al doilea disc din contractul cu Douglas Records, My Goal’s Beyound, McLaughlin avea să schimbe total abordarea, faţa A a vinilului fiind un amestec acustic foarte atractiv de jazz şi muzică indiană, pe care se lăfăiau piesele Peace One şi Peace Two.

Influenţa orientală asupra lui McLaughlin fusese generată de întâlnirea din 1970 cu liderul spiritual indian Shri Chinmoy, unul dintre poemele guru-ului fiind imprimate pe coperta vinilului. Cea de-a doua faţă a discului este una dintre cele mai melodioase din întreaga discografie McLaughlin, chitaristul imprimând variante acustice superbe ale celebrelor compoziţii Waltz For Bill Evans (Chick Corea), Goodbye Porkie-Pie Hat (Charles Mingus), Song For My Mother şi Blue In Green (Miles Davis). Sfârşitul anului 1970 avea să coincidă cu naşterea unuia dintre cele mai importante proiecte de jazz fusion din istorie, Mahavishnu Orchestra (moment în care John, devotat învăţăturilor lui Shri Chinmoy, îşi va schimba numele în Mahavishnu John McLaughlin), trupă multinaţională care-i includea pe Jerry Goodman (american, vioară), Jan Hammer (ceh, claviaturi), Rick Laird (irlandez, bas) şi Billy Cobham (panamez, baterie).

Trupa avea să devină rapid una dintre preferatele publicului, atât datorită stilului care îmbina teme de rock şi jazz cu ritmuri orientale şi indiene, dar mai ales virtuozităţii cu care acestea erau interpretate, două dintre cele trei albume scoase în această formulă, The Inner Mounting Flame – 1971 şi Birds Of Fire – 1973, devenind adevărate clasice ale genului. În 1973, după dizolvarea Mahavishnu, McLaughlin avea să demareze o colaborare cu un alt mare chitarist al lumii, Carlos Santana (discipol al lui Chinmoy la rândul său), colaborare care avea să se concretizeze într-un album extrem de generos, Love Devotion Surrender, care cuprindea câteva piese semnate de John Coltrane, printre care şi A Love Supreme. Prima reincarnare Mahavishnu Orchestra avea să se producă în 1974, în componenţa Jean-Luc Ponty (vioară), Gayle Moran (claviaturi), Ralph Armstrong (bas) şi Narada Michael Walden (tobe).

Urmează câteva discuri importante ale formulei pe care McLaughlin o numeşte “adevărata Mahavishnu”: Apocalypse (1974), Visions of the Emerald Beyound (1975) şi Inner Worlds (1976), moment în care trupa devenise cvartet, după ce Ponty plecase, iar Moran fusese înlocuit cu Stu Goldberg. După ce şi această formulă secundă a Mahavishnu Orchestra s-a destrămat, în 1976, McLaughlin are o scurtă colaborare cu Stanley Clarke, pe albumul School Days, după care revine la pasiunea pentru India şi ritmurile orientale, înfiinţând grupul Shakti, unul dintre primele care pot fi încadrate la categoria “world music”, din care făceau parte, pe lângă John, L. Shankar (vioară), Zakir Hussain(tabla), Thetakudi Harihara Vinayakram (ghatam) şi Ramnad Raghavan (mridangam). Odată acest nou proiect pus pe picioare, activitatea lui McLaughlin se va diversifica semnificativ.

În 1979, se alătură lui Paco De Lucia şi Larry Coryell (înlocuit după doar câteva luni de Al Di Meola), pentru a forma The Guitar Trio, cu care avea să cucerească pu-blicul american, punctul culminant fiind albumul Friday Night in San Francisco, din 1981, disc cult printre cunoscători. Tot în 1979, artistul revine la chitara electrică după trei ani în care cântase doar acustic, şi scoate albumul John McLaughlin: Electric Guitarist, parafrazând prezentarea de pe prima sa carte de vizită, pe când era un adolescent în Yorshire. Anii 80 îl găsesc pe chitaristul britanic scriind concerte pentru orchestre simfonice, concertând cu genialul percuţionist Trilok Gurtu sau interpretând, alături de filarmonica din Los Angeles, propria lucrare intitulată Concertul Mediteraneean. Printre proiectele sale recente, menţionăm muzica scrisă pentru baletul Thieves and Poets, în 2003, dar şi scoaterea pe piaţă a unor DVD-uri cu lecţii de improvizaţie pentru chitară. În 2007, John începe o serie de turnee mondiale cu noul său proiect de fusion, The 4th Dimension, din care fac parte Gary Husband (claviaturi), Hadrian Feraud (bas) şi Mark Mondesir (tobe), grup cu care va cânta şi la Bucureşti pe 15 mai, într-un concert care nu trebuie ratat.