Despre o cultură gay în Bucureşti nu cred că se poate vorbi. Despre o scenă gay da, se poate vorbi, în sensul în care există câteva locuri în care oamenii ies. Anul trecut erau trei, acum sunt vreo două şi nu sunt neapărat genul de locuri în care să poţi lega un tip de contacte, să dezvolţi şi alte "beneficii" ale statutului gay în afară de ala clasic de ieşit la discotecă, dacă vrei... Ne referim strict la nişte locuri ca oricare altele, în care lumea iese seara şi râde, cântă şi dansează. Cam atât. Nu cred că putem vorbi despre o cultură gay, în sensul că nu există o publicaţie, nu există o revistă dedicată comunităţii LGBT, nu există evenimente care să promoveze şi care să spele cumva imaginea asta destul de dark pe care românii o au despre gay. Există nişte încercări ale asociaţiei Accept, dar care din punctul meu de vedere au rămas doar la statutul de încercări. Ei se chinuie destul de tare, numai că vocea nu e una extrem de puternică şi nu se face foarte auzită. Suntem încă la statutul de provincie.

Crezi în militarea celor de la Accept?

Cred că în orice ţară civilizată trebuie să existe o asociaţie care să reprezinte drepturile acestei comunităţi. Aşa e normal să se întâmple vizavi de orice, nu numai de gay. Legătura mea cu Acceptul este inexistentă. Nu ştiu nimic despre activitatea lor, din păcate, pentru că nu m-a interesat ceea ce se întâmplă în viaţa gay-ilor nu neapărat din punct de vedere legal, cât cotidian, în România. "Sunt gay - nu sunt gay, sunt straight - nu sunt straight?", nu prea mă interesează. Eu îmi trăiesc viaţa aşa cum am învăţat.

Ţie unde îţi place să ieşi în Bucureşti?

Eu nu prea ies neapărat în locurile gay nici în Bucureşti, nici în provincie, nici în afară. Nu îmi place delimitarea asta. Mă enervează să ştiu că mă duc într-un bar de lesbiene, sau într-un bar de gay, sau într-un club S&M. Îmi place să merg acolo unde cred că e muzică mişto şi oameni mişto cu care să mă simt bine. N-am fost niciodată genul ăsta care să meargă undeva pentru un singur lucru.

Te referi la agăţat?

Nu, nu, nu, în niciun caz, nu. Asta cu agăţatul, în ceea ce mă priveşte, e o chestiune destul de intimă şi cred că n-ai nevoie neapărat de un comportament de genul ăsta ca să cunoşti oameni. Se întâmplă pur şi simplu. Cunoşti oameni sau nu cunoşti oameni. Mi-e foarte clar.

...e destul de greu să cunoşti oameni pentru că sunt foarte puţini, le este încă frică să îşi asume ceea ce sunt, îi interesează foarte tare noţiunea asta foarte falsă a statutului. Din punctul meu de vedere nu există statut. Există oameni care au anumite orientări, au anumite pasiuni şi preocupări, dar, din nefericire, şi oamenii gay din Bucureşti, din România au picat în plasa asta sinistră a statutului. Li se pare că dacă şi-ar face cunoscută orientarea sexuală sau, mă rog, preferinţa asta către acelaşi sex le-ar fi foarte tare afectat statutul, locul de muncă şi aşa mai departe. Nu mai cred în chestia asta, mie mi se pare că a devenit un mit. Ţine foarte tare de cum îţi manageriezi tu propria viaţă şi noi nu ştim să facem asta foarte bine. Nu e valabil numai pentru gay. În general, ne e frică de nou şi ne purtăm ca atare.