Un interviu indiscret

Mirabela e o lesbiană nereprezentativă (zice ea), de vreo 30 de ani (zic eu), din Bucureşti. De ce şi cum, ne spune Irina Niţă

De ce spui că eşti nereprezentativă ca lesbiană?
Pentru că nu am un grup de amice lesbiene, cum amicele mele lesbiene au (remarcă micul paradox din frază, dar râde şi o repetă încă o dată.). Nu ştiu ce se întâmplă în cluburi gay şi n-am făcut niciodată militantism lesbian pe faţă. Dar s-ar putea să scriu cândva o carte, când o să am 70 de ani şi amintirile mele or să fie coapte. O să conţină amintiri despre dragostele mele. Şi despre iubitele mele. Foste. Atunci voi putea fi indiscretă.

Hai înapoi în prezent. Cum ar arăta timpul liber pentru tine, la modul ideal?
Cred c-aş ieşi la plimbare cu bicicleta şi m-aş plimba vreo 2 ore, de la Cişmigiu la Herăstrău şi m-aş uita la oameni. Şi când m-aş întoarce acasă, aş bea un vin şi m-aş uita la un film.

Şi în realitate?
În realitate, rămân în casă şi citesc, navighez pe net sau mă văd cu “famelia”, un grup de prieteni apropiaţi, cu care mancăm, bem, bârfim şi miştocărim, şi facem planuri nerealiste de viitor. Ies, mai mult prin bistrourile cvasi-frantuzeşti, ca de cartier, unde chelnerii ne cunosc şi unde ne simţim ca acasă.

Zonele preferate din Bucureşti?
Aici o să dau în clişeu, pentru că îmi place “cartierul vechi”, adică Lipscaniul decrepit, şi cred că aici e un pic de masochism, de vreme ce vizitez aceleaşi locuri care îmi amintesc de un trecut pierdut de tot. Şi îmi mai place Muzeul Satului, bănuiesc că tot fiindcă e o altă lume. Am acolo o casă preferată care e pictată în bleu fain, cu ferestre mici, fără geam. Mă uit totdeauna înăuntru şi respir aerul dinăuntru. …Îmi mai place la şosea, că văd târfe. Îmi place că arată ieftin, dar nu cred că sunt aşa, de fapt, cred că vor doar să se conformeze cu imaginea târfei, să le recunoască clienţii. Mi se pare că într-un fel sunt nişte personaje libere. Cel puţin când nu sunt agăţate şi n-au treabă. Dar trebuie să spun că n-am mai vazut în ultima vreme.

Alte locuri preferate din Bucureşti?
Cartierul de case vechi care e încă în picioare, dintre parcul Carol şi Piaţa Unirii. Pentru că e paşnic şi are ritmul lui aparte. Nu-mi plac absolut deloc cartierele cu şiruri interminabile de blocuri gri. Nu îmi place griul. Pentru mine, aia e culoarea comunismului.

Asta înseamna că-ţi plac blocurile lui Vanghelie?
Da. Orice e colorat, fie şi în culori stridente, e mai bun decât gri. Griul e sufocant.

Şi metrourile cu graffiti?
Da, da. Îmi plac foarte mult metrourile pictate, mi se par o prezenţă vie a tinerilor ăstora rebeli şi aiuriţi… una din puţinele zvâcniri creative spontane ale acestui oraş. Cred că e de apreciat ca Metrorex nu şterge metrourile, le lasă aşa.

Dacă e sa vorbim de cultură, cu ce rezonezi?
Sunt o avidă cititoare a cărţilor scoase de Cotidianul, precum şi a DVD-urilor oferite de Evenimentul Zilei. Şi-mi place foarte mult să merg la cinema la ore din timpul programului de lucru, cu moşii şi cu babele, precum şi cu ocazionalul pervers (de care mă feresc cât pot). Moşii şi babele vin fie în cuplu şi comentează domestic acţiunea şi morala ei, fie în pereche amicală, asta babele mai mult, ceea ce-mi spune că au şi la vârsta aia o prietenie vie.

Un film care ţi-a plăcut?
Păi, ultimul film văzut a fost “Elizabeth the Golden Age” şi pe mine mă emoţionează adesea filmele epice, în care mai există un strop de eroism, fie şi fictiv. Şi, desigur, Cate Blanchett e mişto! Ca şi Fanny Ardant, ca şi Sharon Stone.

Teatru?
“Sunt propria mea soţie” mi s-a părut bizar. E despre un vestit transsexual german. Cred că transexualii sunt oarecum narcisişti, foarte, foarte preocupaţi de ei înşişi. Au o viaţă închisă, şi asta mi se pare foarte trist.

Concerte?
Cultura concertelor în cluburi nu m-a prins. Dar îmi plac concertele de muzică clasică, unde lumea merge doar ca să asculte şi chiar simţi că se formează fluxul ăla energetic între performerul live de pe scenă şi public.

Cine ţi-ai dori să vină să concerteze în Bucureşti?
Mi-ar plăcea sa mai vină o dată Julio Iglesias, pentru că eu nu l-am văzut în ‘99, să mai vină Cesaria Evora, să vină şi KD Lang, Manu Chao, şi Chavela Vargas, dacă o mai trăi. Chavela Vargas este lesbiană, stiaţi? În anii ‘20 sau ‘30, în Mexic, ea se îmbrăca bărbăteşte, fuma trabuc, şi cânta prin taverne. Are o voce răscolitoare. Şi e urâtă rău, dar nu mai contează.