Prim-plan Jeff Bridges
Tom Huddleston de la Time Out Londra a discutat cu Jeff Bridges, nominalizat pentru a cincea oară la Oscar, de data aceasta pentru rolul unui muzician country, în “Crazy Heart”.
Este a cincea nominalizare la Oscar. Ce părere ai
despre premii? Vrei să câştigi?
Ar fi minunat să câştig. Cu siguranţă nu m-ar deranja! Dar sunt
bucuros mai ales pentru că acest film primeşte recunoaşterea pe
care o merită.
Crezi că nu ai fost prea răsfăţat cu premii pentru că faci ca
actoria să pară o treabă foarte uşoară? Nu eşti genul
grandios.
Nu ştiu. ~Asta e stilul de actorie la care îmi place să mă uit -
genul de joc care îi conferă publicului senzaţia de a fi o muscă pe
perete. Către aşa ceva aspir.
Ce te-a atras la "Crazy Heart"?
Regizorul Scott Cooper mi-a trimis un scenariu pe care îl scrisese.
Era un scenariu extraordinar, foarte bine scris, cu dialoguri bune,
dar îi lipsea un ingredient esenţial: muzica. Nu era inclus niciun
cântec. Aşa că am zis nu. Apoi, când s-a implicat şi T-Bone Burnett
în proiect, asta m-a convins. Ştiam că o să fie super muzica.
Eşti demult fan country?
Cânt la chitară şi la pian şi scriu cântece. Fac asta demult. Şi
sunt înnebunit după country, dar îmi plac multe feluri de muzică.
T-Bone mi-a spus că, în Fort Worth, Texas, unde a crescut (şi de
unde e şi personajul meu Bad Blake) se ascultă toate soiurile de
muzică.
Ai fost nominalizat prima dată la Oscar pentru "The Last Picture
Show" în 1971, moment în care ai intrat în "grupa mare". Dacă te-ai
putea întoarce în timp, ce sfat ţi-ai da?
Distrează-te. Nu lua nimic în serios. Nu confunda asta cu
realitatea. Fii sincer, dar nu lua totul în serios. Dar asta este
şi filosofia mea de viaţă. Nu se aplică doar la filme.
Timeout, 5 mar 2010

4 comentarii
fan time out spune
castigi 1000$/luna spune
NU trebuie sa vinzi si nu trebuie sa investesti bani ! Vrei sa castigi niste bani stand in fata pc doar 3min/zi?Acum ai ocazia,te inscrii si primesti 1$ pt. fiecare click din sectiunea View Ads ;cand faci suma minima,dai request payout.
Acceseaza linkul http://www.ptcsense.com/index.php?ref=sergiu211
posted on 7.03.2010 22:08

posted on 5.03.2010 19:53

Comenteaza acest articol