“Eu când vreau să fluier, fluier” pe covorul roşu
Sâmbătă, 13 februarie, în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, va avea loc premiera mondială a filmului “Eu când vreau să fluier, fluier”. Echipa filmului va fi şi ea prezentă sâmbătă la ora 16.30 pe covorul roşu.
"Prima proiecţie va fi pentru mine cea mai importantă şi
emoţiile mele într-acolo se îndreaptă. Public adevărat, într-o sală
adevărată, pentru prima dată. Nimic nu se compară cu asta", spune
regizorul filmului, Florin Şerban, care va fi prezent în cadrul
festivalului alături de actorii George Piştereanu, Ada Condeescu,
Clara Vodă şi producătorii Cătălin şi Daniel Mitulescu.
La a 60-a ediţie festivalul va găzdui cineaşti precum regizorul
Werner Herzog, preşedinte al juriului Competiţiei Oficiale şi
actriţa Renee Zellweger. Printre alte personalităţi prezente la
Berlin se numără Leonardo DiCaprio, Penelope Cruz, Daniel Lay Lewis
şi Marion Cotillard, ale căror filme vor fi şi ele prezente în
program.
"Eu când vreau să fluier, fluier", selecţionat în Competiţia
Oficială, va participa, la cererea organizatorilor, şi în cadrul
programului "Generation", secţiunea de film pentru copii şi
adolescenţi a festivalului. Casa de producţie Strada Film nu se
află pentru prima oară într-un festival mare.
Şi asta datorită multelor filme cu care s-a prezentat la numeroase
festivaluri internaţionale - Ryna (18 premii la festivaluri
internaţionale şi peste 30 de selecţii), "Cum mi-am petrecut
sfârşitul lumii" de Cătălin Mitulescu (Premiul de interpretare
feminină Un Certain Regard - Cannes 2006) şi scurtmetrajul "O zi
bună de plajă" în regia lui Bogdan Mustaţă, câştigător al Ursului
de Aur de la Berlin pentru cel mai bun scurtmetraj în 2008.
Decernarea premiilor va avea loc pe data de 20 februarie. "E deja
greu de găsit bilete pentru proiecţiile filmului nostru. Asta mă
face să fiu încrezător şi fericit", spune Daniel Mitulescu,
producătorul filmului.
Odată cu plecarea la Berlin, Strada Film a lansat şi site-ul
oficial al filmului, www.vreausafluier.ro.
Anca Negoiţă , 11 feb 2010





0 comentarii
Comenteaza acest articol