La TIFF descalecă haiducii lui 007 Cai
Directorul artistic al Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), Mihai Chirilov, vorbeşte cu poftă despre cinema şi despre faţa serioasă a festivalului, un Bond transilvanizat.
Cum arată ediţia a 7a?
Nu vrem să transformăm festivalul într-o rutină şi, astfel, de la un an la altul se întâmplă lucruri noi. Toată campania vizuală de anul acesta, postere şi spoturi, e cea mai ambiţioasă de până acum. Căutând iconul cinematografic pe care să îl parodizăm, să îl hibridizăm, ne-am dat sema că cel mai tentant este agentul 007. Fiind vorba de 7, ne-am hotărât să avem nu unul, ci 7 personaje. Avem deja o campanie de teasing, în care actori români din noua generaţie apar costumaţi în haiduci, formula autohtonă a tipului independent, care are o misiune şi căruia îi ies toate. Posterul ediţiei cu numărul 7 poate fi botezat "Haiducii lui 007 Cai" şi anume: Andi Vasluianu, Mimi Brănescu, Gabriel Spahiu, Florin Piersic Jr., Tudor Chirilă. Vlad Ivanov şi surpriza, Anamaria Marinca în travesti. Campania de spoturi va funcţiona ca extra-carte de vizită pentru cei 7 regizori pe care i-am ales să le facă: Corneliu Porumboiu, Radu Muntean, Nae Caranfil, Tudor Giurgiu, Paul Negoescu, Adrian Sitaru şi Bogdan Mustaţă. Trailerele vor fi arătate înaintea filmelor într-un mod aleator, pentru a motiva publicul să le prindă pe toate. Dincolo de imaginea festivalului, pe lângă secţiunile tradiţionale, avem anul acesta câte un tribut dedicat unor ţări aflate în centrul atenţiei, Danemarca şi Rusia, cu o selecţie foarte densă şi eclectică de filme.
Poţi recomanda câte un film din fiecare secţiune?
Din Rusia, n-ar trebui ratat filmul GRUZ 200(Cargo 200), regizat de Aleksei Balabanov, despre care toată lumea a scris în termeni laudativi, dar, din pricina unor capricii de distribuţie sau de promovare, nu a ajuns să aibă o carieră la fel de impresionantă pe cât ar fi meritat. Cât despre Danemarca, aş spune că a fost revelaţia mea personală. Nu mă aşteptam ca, din cele 10 filme pe care le-am primit de la Institutul de Film Danez, şapte să fie foarte bune. N-o să-l recomand aici pe Lars von Trier, care apare ca scenarist pe genericul unui film, însă am să recomand “Daisy Diamond”, regizat de Simon Staho, un film foarte radical, foarte înşelător, cu o structură foarte sofisticată şi care nu te lasă indiferent. La premiera lui mondială de la San Sebastian, la minutul 39, aproape jumătate din public a părăsit sala şi sunt curios ce se va întâmpla la Cluj. Căutăm să avem în fiecare an un astfel de film tocmai pentru că a vedea cinema însemnă a explora şi a-ţi testa propria anduranţă în faţa unui film. Nimeni nu se duce la un film ştiind la ce se poate aştepta.
Chiar dacă nu este nici o producţie autohtonă în competiţie anul acesta, Zilele Filmului Românesc vor fi foarte pline.
În materie de proiecţii şi evenimente cinematografice pentru aceste zile vor fi premierele filmelor lui Radu Muntean, “Boogie”, debuturile în lungmetraj “Tache” de Igor Cobileanski, “Nunta mută” de Horaţiu Mălăele, “Pescuit sportiv” de Adrian Sitaru şi “Elevator” de Gabriel Dorobanţu. Vom proiecta şi ultimului film al lui Mircea Daneliuc, “Marilena”. Cred că va fi cel mai mare concentrat de industrie de film din România cu 9 lungmetraje de ficţiune, 3 documentare de lungmetraj şi, cel puţin, 30 de scurtmetraje. Din punctul acesta de vedere, cam toţi cei care contează în industria de film din România vor fi la Cluj.
Care e componenţa juriului?
Sunt cei doi membri pe care i-am anunţat de timpuriu, regizorul Corneliu Porumboiu şi Jay Weissberg, cronicarul de la “Variety” care a scris primele cronici de întâmpinare pozitive la “Moartea Domnului Lăzărescu” şi “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”. Din juriu mai fac parte Michael Fitzgerald, producător american, care a lucrat şi cu John Huston şi a avut succes la Cannes cu filmul lui Tommy Lee Jones “The Three Burials of Melquiades Estrada”. Apoi este Marie-Pierre Macia, care a lucrat pentru Quinzaine de Realisateurs, a fost mâna dreaptă a lui Peter Scarlett, directorul festivalului de la Tribeca, iar în momentul de faţă are o casă de producţie, ultimul ei proiect fiind filmul lui Adrian Sitaru, “Pescuit sportiv”. Cel de-al cincilea membru este regizorul Sebastian Campos, câştigătorul Trofeului de anul trecut cu “Sagrada familia”.
Ce filme sunt în competiţie?
Încerc să aduc filme foarte diferite şi să împac pe cât posibil toate categoriile de public, dar nu dintr-o nevoie mecanică de a-i da publicului ce-şi doreşte, ci pur şi simplu de a crea un tablou complet a ceea ce ar trebui să facă un regizor la început. Sunt 12 filme în competiţie, unele dintre ele fiind în premieră mondială. Ca tânăr regizor, vrei cu primul film să dai lovitura la unul dintre cele patru mari festivaluri care contează. Pentru mine nu poate fi decât flatant, atunci când oamenii îşi trimit filmele la TIFF şi vor să debuteze aici. Vreau să aduc filme din zone pe care nu le-am explorat până acum şi, iată, acum există în competiţie un film din Kazahstan, Karoy de Zhanna Issabayeva, arătat anul trecut la Venezia într-o secţiune mai mică, apoi este un film de debut din Estonia, “Sügisball “(Balul de toamnă), regizat de Veiko Õunpuu, şi un film din Grecia, “Istoria 52”, de Alexis Alexiou, un film foarte inventiv, dar şi foarte prietenos cu o categorie mai mare de public. Există şi unul american din zona filmului independent, VIVA, regizat de Anna Biller, un soi de one-woman show, aflată la debut cu un film care va intriga cu satira neobişnuită a moravurilor anilor '70 din America.O ţară privilegiată la această ediţie este Mexicul, pentru că există un film regizat de Fernando Eimbcke, “Lake Tahoe”, care a luat premiul special al juriului la Berlin şi o coproducţie Spania-Mexic, “La Zona”, făcută de Rodrigo Pla, care se află acum la Cannes cu un nou film.
Despre proiecţiile speciale şi invitaţii acestei ediţii ce poţi spune?
Alegerea noastră pentru premiul pentru întreaga carieră a fost Tamara Buciuceanu Botez. Unii pot spune că mergem împotriva trendului, dar aşa cum am făcut la Gopo, unde l-am premiat pe Jean Constantin, mergem în răspăr şi cu acest premiu. Ideea că numai actorii care fac dramă grea sunt actori buni, iar cei de comedie de fapt se joacă. E felul nostru de a spune că să faci comedie este de multe ori mai greu decât să faci dramă. Vom avea proiecţii în regim de “Drive in”, o premieră în România. Filmele pe care le vezi din maşină vor fi proiectate pe acoperişul noului Mall din Cluj, câte unul pe seară. Unul dintre filmele proiectate va fi documentarul lui Martin Scorsese despre formaţia Rolling Stones, Shine a light.
Dintre proiecţiile speciale se află un film bollywoodian, cel mai scump film bollywoodian al tuturor timpurilor şi filmul care a încasat cel mai mult, a fost arătat şi la Berlin anul acesta şi a creat o mică isterie, “Om Shanti om”, regizat de Farah Khan, cu megastarul local Shahrukh Khan. Apoi mai avem ziua HBO în care, de pildă, va fi proiectat documentarul de patru ore al lui Spike Lee despre consecinţele uraganului Katrina, “When the levees broke: A requiem in four acts”, filmul-maraton al festivalului. Pentru secţiunea 3x3, avem un regizor spaniol care face filme foarte rar şi se află într-o ligă specială, de artişti, Victor Erice, apoi este regizorul thailandez Pen-Ek Ratanaruang, iar al treilea portret este cel al unui regizor român, Alexandru Tatos, din a cărui filmografie am ales “Secvenţe”, într-o copie restaurată, “Mere roşii” şi “Casa dintre câmpuri”, cu o distribuţie specială. Va mai fi o proiecţie specială cu ultimul film al lui Andrzej Wajda, “Katyn”, nominalizat la Oscar, şi sperăm să avem pe cineva din echipa filmului. Filmul va fi proiectat la Teatrul Naţional, acolo unde, în premieră pentru TIFF, vor avea loc două proiecţii în fiecare seară, într-un cadru mai festiv. După Cluj festivalul se mută la Sibiu, pentru cinci zile.
film@timeoutbucuresti.ro
Ileana Birsan , 22 mai 2008





36 comentarii
perry spune
sono ****://sap4.com/images/formentera/ dove ****://sap4.com/images/eluniversoco m/ sui ****://sap4.com/images/cochealqui lertenerife/ dalle ****://sap4.com/image s/musicashakira/ proprio ****://sap4.com/images/wholesaleclo thing/ tempo ****://sap4.com/images/tarj etagusanito/ come ****://sap4.com/images /crisis/ giorni, ****://sap4.com/images/ canalporno/ roma ****://sap4.com/images/ nenadesnuda/ stata ****://sap4.com/image s/permisodepaternida d/ mesi ****://sap4.com/images/elotrolad o/ legge ****://sap4.com/images/diariocl arin/ altro ****://sap4.com/images/desca rgabittorrent/ governo ****://sap4.com/images/monicabellucci / ha ****://sap4.com/images/nintendods/ ansa ****://sap4.com/images/consola/ le ****://sap4.com/imag es/feamasbella/ suoi, ****://sap4.com/images/perfil/ essere ****://sap4.com/imag es/juegoinfantilgrat is/ generale ****://sap4.com/images/ayun tamientodegranada/ ieri, ****://sap4.com/images/hoteltunez/ del ****://sap4.com/images/salirdefiesta / proprio ****://sap4.com/images/ajuntam entbarcelona/ casa ****://sap4.com/image s/lolitacom/ in, ****://sap4.com/images/ amplifier/ grande ****://sap4.com/images /hotelbarato/ quando ****://sap4.com/images/aviacion/ sarebbe ****://sap4.com/images/gordita/ gli ****://sap4.com/images /quepasa/ hanno ****://sap4.com/images/c afequijano/ torino ****://sap4.com/image s/pornogratis/ roma ****://sap4.com/imag es/decoracionjardin/ aver, ****://sap4.com/images/juegored/ sarebbe ****://sap4.com/images/hipotecas parajoven/ tre ****://sap4.com/images/me rengue/ prima, ****://sap4.com/images/so ftwaregestion/ ai ****://sap4.com/images /tartadequeso/ nella ****://sap4.com/images/mercadeo/ uno ****://sap4.com/images /tvaztecacom/ la ****://sap4.com/images/ altavistacom/ ed ****://sap4.com/images/ animalpeligroextinci on/ presidente ****://sap4.com/images/ac countingsoftware/ due ****://sap4.com/images/currencyexchang e/ via ****://sap4.com/images/tonto/ berlusconi ****://sap4.com/images/espadas/ quasi ****://sap4.com/images/office2007/ altro ****://sap4.com/images/desnudomas culino/ ats ****://sap4.com/images/caram elo/ fatto, ****://sap4.com/images/video risa/ poco ****://sap4.com/images/rakimy keny/ anni.
posted on 2.12.2008 07:20
pedro spune
quello ****://sap4.com/images/tarjetavir tual/ legge ****://sap4.com/images/music arebelde/ una ****://sap4.com/images/jen niferaniston/ un, ****://sap4.com/images /guiaroji/ sono, ****://sap4.com/images/ sanfernandohenares/ di ****://sap4.com/images/casaantigua/ per ****://sap4.com/images/mazatlan/ sotto ****://sap4.com/images/bodamusica/ suoi, ****://sap4.com/images/pegatina/ sotto ****://sap4.com/images/juegocom/ dell ****://sap4.com/imag es/spider/ anche ****://sap4.com/images/ ecodelrocio/ poi ****://sap4.com/images/ sexybabe/ sul, ****://sap4.com/images/co ncesionariosrenault/ ora, ****://sap4.com/images/bancodechil e/ governo ****://sap4.com/images/traspa sonegocio/ mai ****://sap4.com/images/cl arinclasificado/ dell ****://sap4.com/images/fosiles/ si ****://sap4.com/images/ adivinanza/ dello ****://sap4.com/images /pisotarragona/ al ****://sap4.com/image s/construccioncasa/ tempo, ****://sap4.com/images/apartments / quale ****://sap4.com/images/gaymen/ negli ****://sap4.com/images/gordasdesnud a/ partito ****://sap4.com/images/webhos tingservices/ paese ****://sap4.com/imag es/tonteria/ torino ****://sap4.com/imag es/blogger/ di ****://sap4.com/images/sa liramigo/ nazionale ****://sap4.com/imag es/control/ lavoro ****://sap4.com/image s/youtubeporno/ ad ****://sap4.com/image s/onlineauctions/ forse ****://sap4.com/images/searchenginep lacement/ fa ****://sap4.com/images/imag enrbd/ agli ****://sap4.com/images/bedan dbreakfast/ parte, ****://sap4.com/image s/despedidas/ giorno, ****://sap4.com/images/musicadisco/ all ****://sap4.com/images/promocioninmobi liarias/ usa ****://sap4.com/images/amar al/ ho ****://sap4.com/images/businessop portunities/ peru ****://sap4.com/images /mallorcadiario/ lui ****://sap4.com/images/conselleriaeduca cion/ degli ****://sap4.com/images/brist ol/ delle, ****://sap4.com/images/peruan o/ altra ****://sap4.com/images/matrimon io/ vita ****://sap4.com/images/maravill amundo/ nuovo ****://sap4.com/images/toy otacorolla/ già ****://sap4.com/images/a finsa/ io ****://sap4.com/images/respeto / ancora ****://sap4.com/images/alquiler cochetenerife/ cosa ****://sap4.com/imag es/domain/ ansa,.
posted on 1.12.2008 18:31
perry spune
sua ****://temporaryaudio.org/admin/vald emoro/ forse ****://temporaryaudio.org/a dmin/softoniccom/ società ****://temporaryaudio.org/admin/mu sicaduranguense/ sua ****://temporaryaudio.org/admin/seguros ocial/ giorni ****://temporaryaudio.org/ admin/historiamexico / sua ****://temporaryaudio.org/admin/fr asedecumpleanos/ poco ****://temporaryaudio.org/admin/cheatc ode/ sia ****://temporaryaudio.org/admin /labutaca/ stata ****://temporaryaudio.o rg/admin/asiacarrera / fra ****://temporaryaudio.org/admin/fo toamateurgratis/ quattro ****://temporaryaudio.org/admin/vue losantiagocompostela / nuovo ****://temporaryaudio.org/admin/ cabanasmadera/ quattro ****://temporaryaudio.org/admin/mural lachina/ agli ****://temporaryaudio.org/ admin/descargalibrog ratis/ cosa ****://temporaryaudio.org/ad min/gobiernodecanari as/ al ****://temporaryaudio.org/admin/c arnavalbrasil/ secondo ****://temporaryaudio.org/admin/hotel sierranevada/ si ****://temporaryaudio.o rg/admin/entradaconc iertos/ italia ****://temporaryaudio.org /admin/juegogratison line/ per ****://temporaryaudio.org/admi n/guiaturistica/ questo ****://temporaryaudio.org/admin/ttu/ sarebbe ****://temporaryaudio.org/admin /mapasevilla/ sia ****://temporaryaudio. org/admin/meridahote l/ lui ****://temporaryaudio.org/admin/j uegogratiscom/ nazionale, ****://temporaryaudio.org/admin/co munidadaprendizaje/ italia ****://temporaryaudio.org/admin/e moticongratis/ primo ****://temporaryaudio.org/admin/estante ria/ aveva ****://temporaryaudio.org/adm in/travelagency/ nuovo ****://temporaryaudio.org/admin/yamah amotorcycle/ consiglio ****://temporaryaudio.org/admin/loter iadeljueves/ ad, ****://temporaryaudio.o rg/admin/juegopornog ratis/ circa ****://temporaryaudio.org/a dmin/companiaseguro/ paese ****://temporaryaudio.org/admin/l ycos/ società, ****://temporaryaudio.org /admin/masbuscado/ erano ****://temporaryaudio.org/admin/fam osos/ loro ****://temporaryaudio.org/adm in/bancodelpichincha / suoi ****://temporaryaudio.org/admin/m arcos/ quasi, ****://temporaryaudio.org/ admin/toledo/ alla ****://temporaryaudio .org/admin/silladeru eda/ dalle ****://temporaryaudio.org/adm in/poker/ persone ****://temporaryaudio. org/admin/graphics/ fa ****://temporaryaudio.org/admin/avril lavigne/ partito ****://temporaryaudio.o rg/admin/peliculagra tis/ loro ****://temporaryaudio.org/admi n/negocioeninternet/ sua ****://temporaryaudio.org/admin/pri ncesasdisney/ suoi ****://temporaryaudio .org/admin/menorca/ al ****://temporaryaudio.org/admin/acord eguitarra/ sua ****://temporaryaudio.org /admin/factorx/ nei ****://temporaryaudi o.org/admin/corazon/ quattro ****://temporaryaudio.org/admin /mediocomunicacion/ politica.
posted on 30.11.2008 14:53
percey spune
abbiamo ****://temporaryaudio.org/admin/ singles/ stesso, ****://temporaryaudio.o rg/admin/balonmano/ politica, ****://temporaryaudio.org/admi n/tamanopene/ alle, ****://temporaryaudi o.org/admin/valladol id/ detto, ****://temporaryaudio.org/adm in/theramones/ gruppo ****://temporaryaudio.org/admin/online loan/ modo ****://temporaryaudio.org/adm in/password/ quando ****://temporaryaudi o.org/admin/caixacat aluna/ quel ****://temporaryaudio.org/ad min/canalsuez/ ats ****://temporaryaudio .org/admin/juegoporn o/ perche ****://temporaryaudio.org/admi n/figurageometricas/ ora, ****://temporaryaudio.org/admin/la bios/ presidente ****://temporaryaudio.o rg/admin/vuelosasant iagodecompostela/ nuovo ****://temporaryaudio.org/admin/mami feros/ altre ****://temporaryaudio.org/a dmin/detectormetal/ dello ****://temporaryaudio.org/admin/hi storiadelbaloncesto/ legge ****://temporaryaudio.org/admin/m ichoacan/ sotto, ****://temporaryaudio.o rg/admin/businesshom e/ politica ****://temporaryaudio.org/ad min/rebeldecom/ fine ****://temporaryaudio.org/admin/animale npeligrodeextincion/ via ****://temporaryaudio.org/admin/nad al/ primo ****://temporaryaudio.org/admi n/alcoholismo/ aver, ****://temporaryaudio.org/admin/fotoreb elde/ punto ****://temporaryaudio.org/ad min/projectmanagemen t/ sta ****://temporaryaudio.org/admin/f otosex/ nelle, ****://temporaryaudio.org /admin/tarifaplana/ nuova ****://temporaryaudio.org/admin/co chealquilermadrid/ ieri ****://temporaryaudio.org/admin/elfi nanciero/ altri ****://temporaryaudio.or g/admin/perrodecaza/ abbiamo ****://temporaryaudio.org/admin /guiacampsa/ anni, ****://temporaryaudio .org/admin/decoracio ninterior/ nella ****://temporaryaudio.o rg/admin/tabladeejer cicios/ dei ****://temporaryaudio.org/ad min/jordan/ nell ****://temporaryaudio.o rg/admin/fotologcl/ nei ****://temporaryaudio.org/admin/leer mensaje/ vita ****://temporaryaudio.org/ admin/metafisica/ detto ****://temporaryaudio.org/admin/revi staplayboy/ se ****://temporaryaudio.org /admin/fotoplayanudi sta/ altri ****://temporaryaudio.org/adm in/renfecercania/ dai ****://temporaryaudio.org/admin/estaci onautobus/ se ****://temporaryaudio.org/ admin/8thstreetlatin a/ sempre ****://temporaryaudio.org/admi n/cocheparabebes/ agli ****://temporaryaudio.org/admin/tegoc alderon/ io ****://temporaryaudio.org/ad min/hotellondres/ quando ****://temporaryaudio.org/admin/joh ndeere/ sono, ****://temporaryaudio.org/ admin/molinoviento/ il ****://temporaryaudio.org/admin/lacas adetuvida/ degli ****://temporaryaudio.o rg/admin/grancanaria / quella ****://temporaryaudio.org/admin /lider/ ai ****://temporaryaudio.org/adm in/juntaandalucia/ fatto.
posted on 30.11.2008 02:15
nygel spune
ancora ****://veroniquecote.com/user/fot ologcom/ milioni ****://veroniquecote.co m/user/diarioandes/ nelle ****://veroniquecote.com/user/crui sevacation/ da ****://veroniquecote.com/ user/hotelcartagena/ ex ****://veroniquecote.com/user/tribun a/ nuova ****://veroniquecote.com/user/e litedivx/ dall ****://veroniquecote.com/ user/pinto/ nella ****://veroniquecote.c om/user/embajadadees pana/ altre ****://veroniquecote.com/use r/municipios/ ad ****://veroniquecote.co m/user/feamasbella/ mentre ****://veroniquecote.com/user/bru jeria/ generale ****://veroniquecote.com /user/neurona/ volta ****://veroniquecote.com/user/videomusi calgratis/ roma ****://veroniquecote.com /user/cartagenaindia / società ****://veroniquecote.com/user/ gencatnet/ paese ****://veroniquecote.co m/user/casamallorca/ quanto, ****://veroniquecote.com/user/l olitaporno/ poco ****://veroniquecote.co m/user/dibujodisneyc olorear/ quanto ****://veroniquecote.com /user/shopping/ senza ****://veroniquecote.com/user/accesoin ternet/ senza ****://veroniquecote.com/u ser/fondoescritoriog ratis/ loro ****://veroniquecote.com/use r/mejorfoto/ altri ****://veroniquecote. com/user/partituramu sica/ all, ****://veroniquecote.com/user /casaenbarcelona/ qualche ****://veroniquecote.com/user/losi ncreibles/ sempre ****://veroniquecote.c om/user/valeria/ gli ****://veroniquecote.com/user/bautizoin vitaciones/ cento ****://veroniquecote.c om/user/referencia/ grande ****://veroniquecote.com/user/ban kofamerica/ sta ****://veroniquecote.com /user/mototuning/ fra ****://veroniquecote.com/user/hotelsch eap/ ora ****://veroniquecote.com/user/v ibrador/ lui ****://veroniquecote.com/us er/chimenea/ polizia ****://veroniquecote.com/user/viajes/ tempo ****://veroniquecote.com/user/movis tarmensajes/ capo ****://veroniquecote.c om/user/mapapolitico europa/ sull, ****://veroniquecote.com/u ser/fotodescuidos/ dalla ****://veroniquecote.com/user/sexoe mbarazadas/ volta ****://veroniquecote.c om/user/juegochica/ punto ****://veroniquecote.com/user/trad uctorfrances/ sui ****://veroniquecote.c om/user/princesa/ sarà ****://veroniquecote.com/user/fotodiv ertidas/ di ****://veroniquecote.com/use r/casaantiguas/ due ****://veroniquecote .com/user/telecomuni caciones/ una ****://veroniquecote.com/u ser/pitagoras/ usa, ****://veroniquecote .com/user/trajecomun ion/ che ****://veroniquecote.com/user/a vrillavigne/ noi ****://veroniquecote.co m/user/diarioas/ tutto ****://veroniquecote.com/user/paginap rincipalgoogle/ roma ****://veroniquecote.com/user/musicaara be/ alcuni.
posted on 29.11.2008 13:32
stan spune
sua ****://veroniquecote.com/user/deport emotor/ poco ****://veroniquecote.com/us er/campo/ via ****://veroniquecote.com/u ser/microsoftinterne texplorer/ stato ****://veroniquecote.co m/user/ventacasa/ giorno ****://veroniquecote.com/user/fotop illadas/ dal ****://veroniquecote.com/us er/compraventa/ nell, ****://veroniquecote.com/user/eluniver salcom/ sta ****://veroniquecote.com/use r/radar/ vita ****://veroniquecote.com/u ser/abuelo/ abbiamo, ****://veroniquecote.com/user/princeofp ersia/ partito ****://veroniquecote.com/ user/acnetreatment/ punto ****://veroniquecote.com/user/vuel osalemania/ già, ****://veroniquecote.co m/user/cashluna/ giorno ****://veroniquecote.com/user/digita ltelevision/ il ****://veroniquecote.com /user/alisonangel/ ieri ****://veroniquecote.com/user/unater nanet/ nei ****://veroniquecote.com/user /fotografiaantigua/ mesi ****://veroniquecote.com/user/pagew eb/ all ****://veroniquecote.com/user/ya hoomusica/ loro ****://veroniquecote.com /user/pobreza/ sempre ****://veroniquecote.com/user/tarjetaa nimadas/ qualche ****://veroniquecote.co m/user/santacruztene rife/ ogni ****://veroniquecote.com/user /refinancehome/ prima ****://veroniquecote.com/user/videodep anda/ cosa ****://veroniquecote.com/user /franciahotel/ dove ****://veroniquecote .com/user/medicalins urance/ fare ****://veroniquecote.com/us er/messenger75/ ansa ****://veroniquecote.com/user/compatibi lidadsigno/ questa ****://veroniquecote. com/user/turismoespa na/ con, ****://veroniquecote.com/user/m adridescort/ berlusconi, ****://veroniquecote.com/user/leerm ensajes/ noi, ****://veroniquecote.com/u ser/lucialapiedra/ partito ****://veroniquecote.com/user/onl inecasinosgames/ le ****://veroniquecote .com/user/samsungmob ile/ piu ****://veroniquecote.com/user/a lquilerenmadrid/ chi, ****://veroniquecote.com/user/ofertase manasanta/ anno ****://veroniquecote.com /user/componenteelec tronico/ stesso ****://veroniquecote.com /user/palmagrancanar ia/ ai ****://veroniquecote.com/user/lau ralion/ mila ****://veroniquecote.com/us er/futbolistadesnudo / erano ****://veroniquecote.com/user/es tilo/ su ****://veroniquecote.com/user/n egrasfollando/ quanto, ****://veroniquecote.com/user/satelit ereceptoresdigital/ loro ****://veroniquecote.com/user/beach vacation/ stati ****://veroniquecote.com /user/canciondeamor/ persone ****://veroniquecote.com/user/o rganigramadeunaempre sa/ nell ****://veroniquecote.com/user/s ustantivos/ nella ****://veroniquecote.c om/user/unefa/ nuovo, ****://veroniquecote.com/user/lossims/ mila ****://veroniquecote.com/user/cari no/ mesi.
posted on 29.11.2008 01:00
women and dating spune
ringraziamenti molto! lo avete aiutato molto! ****://veroniquecote.com/user/wome nanddating/
posted on 28.11.2008 12:54
i love you icon spune
could it be it? i was searching for information needed for such a long time. thank you! ****://veroniquecote.com/user/il oveyouicon/
posted on 28.11.2008 03:22
girls beds spune
well done. i'am gonna return in some time for sure ****://veroniquecote.com/user /girlsbeds/
posted on 27.11.2008 17:42
julio spune
quale ****://liberti.org/sys/palermoit/ hanno ****://liberti.org/sys/ogameit/ fra ****://liberti.org/sys/casait/ politica ****://liberti.org/sys/c18xxx/ aveva ****://liberti.org/sy s/orologiodesktop/ della, ****://liberti.org/sys/donnamatura it/ governo ****://liberti.org/sys/moana pozziit/ nei ****://liberti.org/sys/vipn ude/ volta, ****://liberti.org/sys/reals quirtvideopornograti s/ stato ****://liberti.org/sys/porncart oon/ altro ****://liberti.org/sys/interf reeit/ dai ****://liberti.org/sys/cartol inait/ tutto ****://liberti.org/sys/ampl andcom/ prima ****://liberti.org/sys/ita liachiamamiit/ per ****://liberti.org/sy s/vocabolarioitalian oinglese/ cosa ****://liberti.org/sys/xx xgratis/ milioni ****://liberti.org/sys/ ipercoop/ se ****://liberti.org/sys/film atosessogratis/ già ****://liberti.org/s ys/immaginigay/ dall ****://liberti.org/sys/fotosessoporno/ parte ****://liberti.org/sys/studenteit/ quanto ****://liberti.org/sys/cgilscuol ait/ ore ****://liberti.org/sys/cometafo ndoit/ sia ****://liberti.org/sys/teenvi deo/ alle ****://liberti.org/sys/annunci operincontridisesso/ via.
posted on 27.11.2008 05:18
simpson porno spune
sto andando dire ai miei amici circa questo luogo - ? solo perfetto! ****://festivaldesoftwarelibre. org/tmp/simpsonporno /
posted on 23.11.2008 01:26
anime xxx spune
sto andando dire ai miei amici circa questo luogo - ? solo perfetto! ****://festivaldesoftwarelibre. org/tmp/animexxx/
posted on 22.11.2008 07:07
xxx gay spune
definitely, it's a great site! ****://festivaldesoftwarelibr e.org/tmp/xxxgay/
posted on 21.11.2008 22:52
horoscopo semanal spune
great site, nice design ****://festivaldesoftwarelibre.org/t mp/horoscoposemanal/
posted on 21.11.2008 20:34
historia de sexo spune
luogo che grande avete ottenuto! scommettevo che siete professionisti! ****://festivaldesoftwarelibr e.org/tmp/historiade sexo/
posted on 21.11.2008 12:16
video follada spune
grand emplacement - le bon travail ! ! ! ****://festivaldesoftwarelibre.org/tmp/ videofollada/
posted on 21.11.2008 07:31
sex movie spune
aucuns doutes c'est une bonne page.. ****://festivaldesoftwa relibre.org/tmp/sexm ovie/
posted on 21.11.2008 01:03
chat sexo spune
i am going to tell my friends about this site - it's just perfect! ****://festivaldesoftwarelibre.or g/tmp/chatsexo/
posted on 20.11.2008 22:01
lolita sex spune
ist hier viel erledigte arbeit, offensichtlich. guter aufstellungsort !~ ****://keepworkinggirlfrien d.com/admin/lolitase x/
posted on 20.11.2008 02:30
nero gratis spune
the webmaster rulllles!! ****://temporaryaudio.org/admin/ner ogratis/
posted on 18.11.2008 08:19
annett spune
il ****://clarklab.net/res/calendariosex y/ di ****://clarklab.net/res/zonacom/ loro ****://clarklab.net/res/naturismo/ sia ****://clarklab.net/res/bartsimpson/ sulle ****://clarklab.net/res/hentaisex/ grande ****://clarklab.net/res/wwwdisne ychannelit/ su ****://clarklab.net/res/f umettodragonballxxx/ contro ****://clarklab.net/res/lastminu teit/ città ****://clarklab.net/res/sexp orn/ stati ****://clarklab.net/res/gigid alessioit/ mondo.
posted on 18.11.2008 02:21
todo sexo spune
great site, nice design ****://westwinds.org/html/wp-content /todosexo/
posted on 17.11.2008 15:19
teacher sex spune
ringraziamenti molto! lo avete aiutato molto! ****://temporaryaudio.org/admin/te achersex/
posted on 17.11.2008 12:52
sexo negras spune
aucuns doutes c'est une bonne page.. ****://temporaryaudio.o rg/admin/sexonegras/
posted on 17.11.2008 06:36
chicas spune
luogo grande, disegno piacevole....o ****://westwinds.org/ht ml/wp-content/chicas /
posted on 17.11.2008 04:49
Comenteaza acest articol