Hai să-ţi arăt Bucureştiul noaptea

Insomnia e din nou la modă. Relansată probabil de situaţia economică - nimic mai eficace decât grijile financiare ca să provoace şi să menţină starea de veghe.

Dar, după cum cântă şi Owl City, "every mushroom cloud has a silver lining". Adică orice nenorocire are, pe undeva, un aspect pozitiv. Care trebuie însă bine căutat şi - dacă totuşi nu există - inventat.Insomniile provocate de depresiunea economică actuală au dus la o formare a unei vieţi de noapte de invidiat.

Toate oraşele pulsează noaptea; până şi Parisul unde cluburile de noapte primiseră interdicţie între anumite ore, ca să nu deranjeze somnul vecinilor, a revenit asupra deciziei şi s-a hotărât să rivalizeze din nou cu New York. Inspiraţi de noii eroi ai culturii pop, vampirii, care "trăiesc" la maxim noaptea, oamenii s-au apucat şi ei să-şi prelungească starea de trezie, pentru că noaptea totul pare posibil, frumos şi cool. Depresia se transformă în euforie şi chiar frenezie. Sau măcar luminile din discoteci fac ca pisicile să nu mai pară chiar aşa de negre.

Viaţa fără somn este glorificată, mai nou, şi de Owl City - nume mai mult decât sugestiv sub care se ascunde un insomniac real şi incurabil, ale cărui versuri despre nopţi albe şi contemplative au un farmec nebun, contagios de-ţi vine să îţi faci perfuzie cu cafea în fiecare seară şi să îţi petreci orele de întuneric meditând la viaţă şi la ce minunată e ea...

Prin urmare, viaţa de noapte e mai importantă decât oricând. Iar Bucureştiul, chiar dacă nu e Londra, Paris sau New York, măcar nu e Geneva. Nu am absolut nimic împotriva Elveţiei, dar dacă vrei să te plimbi prin Geneva, Neuchâtel sau Bienne pe la ora 10 seara, te simţi ca în filmele SF în care toţi oamenii au dispărut în urma unei invazii de zombie/extratereştri/body snatchers etc., iar supravieţuitorul merge singur-singurel prin oraşul pustiu.

Evident că toate magazinele închid pe la şase-şapte seara, iar pe la zece nu mai e picior de om nici prin restaurante, aşa că volens-nolens trebuie să stai în barul hotelului - care să nu vă închipuiţi că e plin de party-animals sau păsări de noapte. Nici vorbă.

Totul se termină maxim-maximorum pe la 12 noaptea, după ce barmanul îţi indică de mai multe ori, foarte clar, intenţia de a se duce şi el acasă. În Bucureşti, chiar dacă zăpada e neagră şi gropile adânci, avem măcar ceva viaţă noaptea.

O viaţă mai smucită, mai... balcanică, dar totuşi viaţă. Deşi, spre disperarea multora, Shorley nu mai e deschis toată noaptea, tot mai sunt restaurante la care poţi să mănânci o ciorbă de burtă după o petrecere monstruoasă, shaormerii non-stop - cu duiumul, spa-uri unde să scapi de stres, ca să nu mai vorbesc de cluburi şi baruri unde poţi să dormi cu capul pe masă sau cu nasul în paharul cu whisky dacă asta vrei.

Şi, la orice oră, dacă faci o plimbare pe străzi (şi nu cazi în vreunul din multele şanţuri din buricul târgului) vezi oameni, care asta fac şi ei - se plimbă ocolind gropile. Şi nu te simţi singur.