Pe loc repaus
Blocuri gri, cer înnorat, trafic. Bucureşti. Stres. Şi dacă v-am spune că cele mai bune metode de a scăpa de stres se află chiar aici, pe străzile capitalei? Cover Story coordonat de Anca Negoiţă
Masaje cu mătase, peşti sau
pietre
Stresul poate dispărea complet în numai câteva minute. Dacă
nu ne credeţi, mergeţi la spa şi vă veţi convinge. De Anca
Negoiţă
Peştii antistres
Peştii Garra Rufa au venit din Kangal (Turcia), cu avionul. Au fost
şi ei un pic stresaţi la început dar cei de la Green Day Spa i-au
relaxat bine şi i-au pus la treabă, să înlăture celulele moarte de
la suprafaţa pielii de pe mâini şi picioare. Senzaţia oferită e una
de masaj, iar rezultatul este o piele asemănătoare celei proaspăt
date cu cremă hidratantă (peştii eliberează o secreţie care
echilibrează Ph-ul).
Chiar dacă la noi în ţară au ajuns abia anul trecut, în afară, peştii Garra Rufa sunt folosiţi pentru acţiunile lor terapeutice încă de la începutul secolului 19. De curând însă, specialiştii în relaxare au descoperit că aceştia pot fi utilizaţi şi în scopuri "nobile" antistres. Important de ştiut este că terapia se face pe bază de sucţiune. Peştii nu au dinţi, deci nu vă pot răni. Un astfel de tratament combinat cu manichiură sau pedichiură costă în jur de 65 de lei şi durează 20 de minute.
Pedichiura cu peştii Garra Rufa costă 65 de lei şi
durează 20 de minute
Green Day Spa Sergent Nuţu Ion 33, 021.316.55.25
Terapia pietrelor
Pentru că se apropie Ziua Îndrăgostiţilor şi pentru că ştim că
nici anul acesta nu aveţi nici cea mai vagă idee ce cadou să-i
luaţi partenerului, propunem o şedinţă de Aroma Couples Therapy la
Eden Spa. Pentru că un cuplu relaxat e un cuplu fericit.
Tratamentul durează puţin mai mult de o oră şi promite masaj cu
pietre calde pentru relaxare profundă şi echilibru magnetic.
Pietrele netede încălzite sunt aşezate în punctele chakra ale
corpului. Cu alte pietre şi uleiuri aromatice terapeuţii vor
realiza masajul propriu-zis. Totul pentru 465 de lei.
Eden Spa Pictor Ion Negulici 3, 021.316.81.48
Spumă şi mătase fierbinte
Tot masaj propun şi cei de la Natura Spa. Masaj cu săpun şi ulei de
argan mai exact. Acesta este un tratament tip Hamam (baie
turcească). Cea mai importantă parte a acestei terapii este spuma
pentru prepararea căreia se foloseşte săpun încălzit din ulei de
măsline. Proaspăt preparată, aceasta este întinsă pe piele cu
ajutorul unei bucăţi de mătase moale.
Apoi, în dulcele spirit al procedurilor Hamam, se foloseşte un cuib
de sisal (un ghem din fibre naturale de sisal) pentru exfoliere.
Totul se termină cu un masaj relaxant cu ulei cald de argan. Uleiul
bogat în vitamina E este cunoscut pentru efectele sale de
întinerire, dar şi pentru parfumul plăcut. Terapia durează 50 de
minute şi costă 165 de lei.
Natura Spa Gh. Ţiţeica 180-200, vila 27, 021.230.04.24





0 comentarii
Comenteaza acest articol