Atelier Aiurea
La început a fost prietenia dintre Cristina Ivan, Oana Baciucu şi Alexa Simeonov, apoi au început să se joace cu pantofii pentru cei apropiaţi, iar dacă tot au avut succes, a urmat business-ul. Cele trei fete personalizează pantofi, se joacă mereu cu texturile, personajele şi creează un univers cu personalitate.
Dintre materialele “aiurea”, neconvenţionale, folosite până acum, se numără: dopuri de plută, sfoară, resturi de aţă, bandă audio, ziare vechi, role de film, cârlig de rufe, confetti adunat de la petreceri, nasturi refolosiţi şi resturi de pânză, pliculeţe de ceai, cheiţe de la lacăte vechi şi chiar mucuri de ţigară sau chibrituri arse pentru îndrăzneţi. Fetele povestesc: “Numele nostru «Aiurea» l-am pescuit într-un brainstorming, aceasta fiind traducerea în esenţă a ceea ce caracterizează produsele noastre: non-conformism, unicitate, aplicarea de obiecte care în mod obişnuit nu şi-ar găsi locul pe un pantof, materiale reciclabile, desene şi schiţe, mesaje îndrăzneţe, unele pur ludice, altele spuse în glumă dar serioase şi cu semnificaţie puternică.” Ironia, umorul şi ludicul îşi pun amprenta asupra creaţiilor.
Mesaje precum: “I killed Barbie. Puka is next” sau un cârlig de rufe pe care stă scris “Agăţă-mă” şi-au făcut loc în garderoba clienţilor. Atelierul oferă şi consultanţă în vederea reîmprospătării unor perechi vechi de încălţăminte. “Aşa că dacă v-aţi plictisit de pantofii şi articolele din garderobă şi totuşi nu vreţi să renunţaţi la ele, nu trebuie decât să sunaţi «aiuritele» care vor interveni prompt pentru un retro-chic gata de purtare”, spun fetele. Cui se adresează? Oamenilor care fug de serie, spirite creative care ştiu să aprecieze o idee “aiurea”, persoane îndrăzneţe şi cu mult simţ al umorului. Preţul pantofilor “aiurea”' variază între 140-160 lei, în funcţie de model cât şi de dificultatea manoperei.
Pot fi achiziţionaţi de la magazinul Ummagumma (Calea Victoriei, nr. 122, în gangul Hippie Hippie), de pe www.atelieraiurea.blogspot.com sau la licitaţii.flu.ro.
Timeout, 26 iun 2008





0 comentarii
Comenteaza acest articol