Destino Bar & Caffe

Meniurile sosesc repede (unul cu sortimentele de ciocolată caldă, la plic) şi le “listez” atent: shot-uri, cocktailuri, cu şi fără alcool, vin, bere la sticlă cu capac manual, să-i zic aşa, whisky, cafea, ceai, şampanie. Adresa: Schitu Măgureanu, 6

Zilele astea am fost la film; la săptămâna filmului maghiar, găzduită de sala Tinerimea Română, pe Schitu Măgureanu. Într-o seară am ieşit din sala primitoare şi încălzită în aerul cu pretenţii de geruleţ şi mi s-a făcut, instantaneu, chef de căldură şi de muzică, de fum şi lenevit la masă, de un scotch şi un ceai fierbinte. Da, da’ n-aveam deloc chef de umblat prin oraşul zgribulit. Fac doi paşi către bulevard şi, Evrika!, mă ademeneşte un bar cu nume decisiv: “Destino”. Aşa mai zic şi eu, să-ţi întâlneşti soarta la colţ de stradă!

Intru hotărât şi mă întâmpină un loc aranjat cu atenţie, cu lumina suficientă pentru a-ţi găsi locul fără să orbecăi şi să deranjezi, cu mesele neîngrămădite şi cu o mică glastră cu o floare naturală, încadrate de scaune cu spătarul înalt, cu fotolii şi canapele rectangulare, comode. Pe pereţi sunt câteva “uleiuri” care sparg atmosfera din jurul celor două plasme.

Barul nu e foarte mare, are tejgheaua şi rafturile luminate lăptos, sunt două domnişoare amabile care servesc… destinul; deocamdată, la parter, unde stau eu şi ceilalţi cei cu aere fumegânde, pentru că la etaj, spaţiul nefumătorilor este nesolicitat, pentru moment. Meniurile sosesc repede (unul cu sortimentele de ciocolată caldă, la plic) şi le “listez” atent: shot-uri, cocktailuri, cu şi fără alcool, vin, bere la sticlă cu capac manual, să-i zic aşa, whisky, cafea, ceai, şampanie. Mă simt bine şi mă ajută şi muzica tinereţii liceene, a anilor ‘80, cu toate hiturile care curg unul după altul liniştitor şi melancolic.

Să comand: o affrogato al caffe(10 lei), un gin-tonic (13 lei) şi mai vedem . După maximum zece minute sunt servit cu două pahare, unul cu formă de floare de crin, în care era cafeaua, caldă, dar nu fierbinte, cu două paie aranjate ca de sărbători. Se simţea tăria de la espresso în amestecul dat de frişcă, îngheţata de vanilie şi spuma de lapte. Foarte bună, bine echilibrată. Ginul este servit într-o sondă robustă, simţi gustul amărui al tăriei, cuburile de gheaţă şi felia de lămâie îi dau o prospeţime binevenită după căldura moleşitoare a cafelei.

Văd o scară care coboară, întreb unde duce şi mi se spune că la bucătărie, care va începe să funcţioneze peste câteva zile; bun, dar uşa de alături unde dă? În barul hotelului. Poftim?! Şi abia acum mă dumiresc: este barul Volo Hotel. De altfel e scris pe ultima pagină a meniului. Cu atâtea surprize aveam nevoie să mai zăbovesc niţeluş, nu de alta, da’ era plăcut şi cald, nu era gălăgie, e frumoasă piveliştea bucureştenilor înfriguraţi trecând grăbiţi, iar eu privindu-i printre nori de pipă aromată şi miros de ceai fierbinte verde.

Am comandat, din nou, şi am primit o cană din sticlă termorezistentă cu apă fiartă, plicul cu ceai verde Dammann Freres (7 lei), cănuţa cu lapte (trebuie comandat, dacă vreţi), două pliculeţe cu zahăr şi am folosit lămâia din gin, astfel că, după ce am terminat pipa, am cerut o Romeo y Julieta (6 lei), am plătit şi am plecat trăgând cu poftă nesăţioasă din delicata cubaneză.