Din bar in pub 2
Am mai colindat şi prin hoteluri, apoi ne-am gandit şi la cum se asortează the drinks & the music, am aflat şi unde ne putem distra studenţeşte, apoi ne-am pus cap la cap toate constatările pentru dumneavoastră:
Hotel bars: nu le ocoliţi
Câţi dintre noi, chiar şi atunci când mergem în vacanţe şi stăm în hoteluri, ne gândim să bem ceva în barurile acestora? Nimeni. Neobişnuinţa, curiozitatea pentru oraşul vizitat, timpul scurt, prejudecata, probabil toate ne împing cât mai departe de temporarul adăpost. Am colindat prin, doar, patru hoteluri bucureştene. Nu regretăm. De Florin Barbu
Am început cu Intermezzo Bar, situat la parterul Intercontinentalului. De cum intri simţi experienţa, rafinamentul, clasa. Barul propriu-zis e destul de mare şi nu cred să fie vreo băutură pe care să o vrei şi să nu o găseşti. Mobilierul comod te îmbie să stai la “tejghea”, deşi locurile de la cele peste 15 mese sunt mai mult decât confortabile. După 7 seara până pe la 10 poţi uita de cele mai groaznice 2 zile din viaţa ta (azi şi mâine) ascultând pianul, care e acolo doar pentru tine. Chiar dacă preţurile nu-s mici (obrazul subţire cu cheltuială se ţine!), merită să încercaţi, măcar de sărbători să treceţi pe la Intermezzo Bar înainte sau după ce aţi fost la teatru. Ce ar mai trebui? Un Jack and life is beautiful!
Traversăm până pe Calea Victoriei nr. 37 unde Hotel Novotel, cu faţada sa reproducând-o pe cea a fostului Teatru Naţional, te face curios să intri. La parter, pe stânga, este Bar 37, delimitat prin câţiva arbuşti exotici şi printr-un mobilier discret, sugerând minimalismul unei biblioteci. Veniţi neapărat joi seara între 20-21, pentru că pe lângă plăcerea savurării unei foarte bune cafele cu o bucăţică de ciocolată alături şi cu destul lapte, vă puteţi răsfăţa cu acordurile clasice ale cvartetului de coarde “Passione”. Dacă aţi terminat cafeaua, asezonaţi pasiunea pentru muzică cu un vin bun (de ce nu şampanie!) la care puteţi aprinde o “Coronitas en cedro”. Sper că data viitoare să prind măcar un loc din cele 72, chiar şi la nefumători.
Ai făcut cumpărături, ai doar doua mâini, ninge (zic şi eu!) şi ai chef de un întăritor, dar nu de fum mult, gălăgie şi subsoluri. Centro Bar is the place! Îl găsiţi la parterul Hotelului Haward Johnson, unde detaliul care face diferenţa e grija faţă de client. Scaunele şi taburetele joase te îmbie să-ţi întinzi picioarele şi să te uiţi la ninsoarea care s-a înteţit. Când dl. Smirnoff îţi e companion, nimic nu e de netrecut. Barmanii dicreţi şi atenţi îţi pot crea probleme acasă pentru că uiţi să pleci. Da’ trebuie. Oboseala s-a mai dus, oamenii s-au mai rărit, traficul e mai lesne. Cred c-am să trec şi mâine, tot mai am de luat câteva cadouri şi prietenii Ballantine’s şi Johnie W. sunt aici între 10 şi 01.
Nu puteam să trecem pe lângă Ateneul Român, fără să intrăm în Athenee Palace Hilton şi să ne oprim, după ce traversăm impunător-elegantul hol, la English Bar. Până la sfârşitul lui 2005 aici a activat primul Cigar Club din România şi, dacă acesta nu e un argument convingător pentru a zăbovi câteva clipe înăuntru, atunci aşezaţi-vă într-unul dintre fotoliile british style, comandaţi un Martell, aprindeţi un trabuc, ascultaţi muzica perfectă şi, dacă nu îndrăzniţi să vorbiţi despre vreme cu un necunoscut, atunci aşezaţi-vă neapărat la barul cu suprafaţa zincată şi citiţi “The Times”.
Ştiţi, ca şi noi, că nu este foarte ieftin să petreci câteva momente într-un bar de hotel. Dar este atât de bine şi odihnitor, încât merită efortul.
Adrese
Intermezzo bar – Hotel Intercontinental: Bd. Nicolae Bălcescu 4; Tel: 021.407.47.34;
Program: 10.00 - 01.00
Centro Bar – Hotel Howard Johnson: Calea Dorobanţilor 5-7; Tel: 031.824.38.11; Program: 10.00 - 01.00
English bar – Hotel Athenee Palace Hilton: Episcopiei 1-3; Tel: 021.407.47.51; Program: L-D: 11.00 - 01.30; S: 17.00 - 01.30
Bar 37 – Hotel Novotel: Calea Victoirei 37B; Tel: 021.407.47.75; Program: 07.00 - 01.00





0 comentarii
Comenteaza acest articol