Prieten cu Adrian Paunescu în vremurile “bune” ale primului ceausism, a fugit din tara in 1989, dupa ce iesise din partid. Probabil ca, basarabean nascut în 1944 si înstrainat din capul locului de cultura de care apartinea, dimensiunea nationala a culturii a devenit si ramas foarte importanta pentru el, alaturi de constiinta originii latine a romanitatii. Asta a facut ca afinitatile lui sa mearga în directia valorificarii unui filon clasic si national in literatura si, desigur, prietenia lui cu Petre Tutea, un muscelean ardelenizat, ii confirma proiectul.

Prin atasamentul acesta excesiv cei doi îsi rateaza postumitatea, cel putin pe moment. Pentru noi, cosmopolitii si snobii din 2007, stilul – în primul rand – lui Petre Tutea si Aurel Dragos Munteanu apare pe alocuri pretentios, artificial si dominat de retorism. Nitelus ste­ril, adica.

Clasicisti, lor le plac cuvintele mari, au o aplecare spre exhaustiv, o eleganta “omme il faut” si un bun-simt enervant. Distinctiile dintre artist si filosof, afinitatea pentru De Maistre si respingerea “nihilismului” avangardist fac din cartea lui Tutea un text cam anost, cu exceptii de genul: “Orice artist poate pierde timpul de doua ori: o data cand l-a trait si a doua oara cand l-a reconstituit.”

Discutiile despre existentialism si filosofia valorilor sunt iarasi interesante în multe pasaje, dar lipsa de sistematizare nu poate fi omisa. Cartea pe care Tutea i-o dedica prietenului sau Aurel Dragos Munteanu apare prin stradania lui Tudor Munteanu, fiul si al lui Gavril Matei-Albastru, editorul, care gaseste de cuviinta sa plaseze ca bonus track un jurnal personal de 1989.

Romania Press 10 lei