Imaginile din cuvinte

lustrând o carte, un ar­tist plastic poate crea un nou culoar de interpretare a tex­tu­lui literar. Despre noile lor experienţe în acest domeniu, cu Dan Perjovschi şi I­oan Iacob. Do­uă interviuri de Flo­rina Pîrjol

De vorbă cu Dan Perjovschi…

De ce “intervenţii”, şi nu ilus­traţii?
Nu mai sunt capabil să ilustrez ceva. Iau orice text (politic, literar, ştiin­ţi­fic) ca pe un decor sau ca un context în care articulez un mesaj vizual. Inter­ven­ţiile păstrează autonomia artis­tu­lui. Ilustratorul este un adaos, e un “statement” secund. Intervenţia este mai democratică. Eu nu impun citirea mea la Urmuz, ci însoţesc textul cu o lucra­re care adaugă, şi nu inter­pre­tea­ză. Sunt un fel de TVA. Ideea vine, de fapt, de la Igor şi a celor de la Editura Cartier care, după ce au pri­mit marfa, s-au scărpinat în cap şi au zis: “nene, astea nu sunt ilustraţii, hai să le găsim un termen potrivit”… şi au găsit.

Trebuie să vă placă, presupun, cartea pe care… “interveniţi” artistic. Vă inspiră Urmuz?
Nu neapărat. Trebuie să stabilesc un raport cultural cu ea. Trebuie să mă întărâte, să-mi creeze probleme (inte­lectuale). Dacă mi-ar fi venit mănuşă, n-aş fi desenat. Nu mai am energie pen­­­­tru lucruri uşoare. Şi apoi, nu mai vreau să desenez cărţile altora, pentru că le fac pe ale mele. Dar Urmuz este ex­­trem de greu de însoţit vizual toc­mai pentru că, citindu-l, “vezi” un a­nu­me tip de imagini. Există o aştep­tare suprarealistă pe care n-am vrut s-o în­de­plinesc. Am mers în răspăr. Nu l-am­ descifrat pe Urmuz, l-am com­pli­cat.

Nu sunt două discursuri concu­rente: cuvântul şi imaginea?
Ambele cu impact puternic, în cazul de faţă… Nu. Eu ca artist scriu cu desene şi de­senez cu text. Pe pereţi de muzee sau pagini de ziar din toată lumea. Şi toa­tă lumea mă citeşte, deşi desenez…

Există vreun scriitor pe care l-aţi ilustra fără să clipiţi?
Nu. Din când în când, destul de rar, (am desenat “Enervările” lui Mirel Bă­nică şi Codruţ Constantinescu pen­tru că eram şi eu exasperat şi, mai re­cent, am făcut câteva desene pentru E­lena Vlădăreanu, sugerându-i să le pul­ve­rizeze prin poezia ei-text, deja extrem de vizuală), fac desene la dife­rite cărţi fie pentru că mă recunosc în ele, fie pen­tru că am cu autorii lor va­rii tipuri de parteneriate. După cum am spus, nu văd relaţia scriitor-artist ca pe o relaţie de subordonare, nici ca pe o doină leşinată la două fluiere, ci ca pe un parteneriat intelectual.

Cât de provocator a fost să interveniţi pe marginea unui text faimos al lui Urmuz?
Cred că editura a fost provocatoare invitându-mă. Eu mi-am luat inima în dinţi şi n-am desenat nimic. În schimb, am dat la publicat o parte din scriitura mea artistică pe care, de obi­cei, n-o vede nimeni. Ca şi la Urmuz, nimic nu este ceea ce pare.

1 2