Poezii despre copii speciali

Se poate vorbi despre “Literatură” cu L în astfel de experienţe? Sau emoţia e mai degrabă umană decât estetică?
Cum am spus mai sus, m-am oprit din scris acum zece ani pentru că nu-mi ieşea mai deloc literatură. Crede-mă că nu aş fi compromis o experienţă atât de importantă pentru mine dacă nu aş fi avut încredere că textele pe care le scriu acum sunt mai bune decât cele vechi. Dacă voiam doar emoţie umană puteam să-mi fac emisiune pe TVR sau rubrică în Formula AS. Mă inflamez când vorbesc de copiii aia, sunt autentică, trec de ecran, aş fi avut succes. Deci dacă am ales să scriu poezie despre şcoala specială este şi pentru că sper să fac şi literatură.

Ai păstrat legătura cu cineva? Ai vreun poet preferat, printre copii?
Am păstrat legătura cu Doamna Jeni, Eugenia Streche, învăţătoarea căreia îi este dedicată cartea. Am fost la ea acasă, am fost la spital când s-a îmbolnăvit, ea a venit cu întreaga ei familie la lectura mea din Club A. În şcoală m-am întors de două ori după încheierea contractului. O dată să-mi iau al “treişpelea” salariu şi a doua oară după ce am scris poeziile. Aveam nevoie să văd cum au crescut copiii. Au fost mutaţi aproape toţi în diverse alte instituţii. Le-am revăzut doar pe Pisica şi Veronica. Toţi erau 70 şi am ales doar o parte din ei ca personaje pentru carte. Poţi spune că i-am preferat din punct de vedere literar. Dar, chiar dacă asta nu s-a remarcat, unele personaje sunt inventate. Eu sunt poeta, copiii sunt muzele.

Te gândeşti să te întorci la psihologie? Te faci scriitoare pur şi simplu?
M-am întors deja la psihologie, dar nu renunţând la scris, ci la cariera mea de PR. Lucrez ca terapeut
într-un spital psihiatric în Paris. Nu mai pot da înapoi, sunt şi scriitoare acum, chiar dacă asta va fi singura carte pentru care mi-am făcut curaj să o public. De scris continuu să scriu, dar şterg tot. Vom vedea ce se mai întâmplă.

Şcoala specială/Special School, Editura Trei, 80 p., 15 lei
 

1 2