Piaţa de artă, azi

Cine e cel mai bine vândut artist din România şi ce înseamnă pentru o galerie participarea la târgurile internaţionale de artă, aflăm din dialogul purtat de Cristiana Radu cu managerii câtorva dintre galeriile private bucureştene.

E un truism: e dificil să fii artist în România. Te aşteaptă o scenă de artă mică şi o piaţă de artă încă inexistentă. Ne putem lăuda cu trei publicaţii de artă contemporană, puţin vizibile publicului larg, câteva galerii, un muzeu. În această sumbră realitate, un pas important spre normalizare este faptul că galeriile încep să participe la târguri de artă, iar artiştii să aibă o piaţă de artă. În chiar acest moment, trei dintre galeriile bucureştene participă la târguri: H’art Gallery şi Ivan Gallery la Preview, Berlin, iar Anaid Gallery, la Berliner Liste. În 2008, o galerie românească, Andreiana Mihail Gallery, a reuşit performanţa de a expune în cadrul celui mai important târg de artă din lume: Art Basel.

În ciuda condiţiilor vitrege interne, în afară de succesul singular al unui Dan Perjovschi, există câţiva tineri artişti care au reuşit deja să se impună pe plan internaţional: Mircea Cantor, Adrian Ghenie, Ciprian Mureşan, Şerban Savu, Victor Man. Cel mai căutat tânăr artist din România se pare că e Adrian Ghenie. Lucrările sale se vând cu sume între 20 şi 60.000 de dolari, şi există cazuri când ating cifra de 100.000 de dolari. Va avea curând un show la Yvon Lambert Gallery, sediul din New York, un altul la Haunch of Venison, o mare galerie londoneză, şi în chiar acest moment deschide un solo show la galeria Judin - Nolan, o importantă galerie din Berlin.

Cum a ajuns un tânăr artist necunoscut să aibă un asemenea succes? Mihai Nicodim, fostul asociat al Galeriei Andreiana Mihail, managerul Nicodim Gallery din Los Angeles, fostă Kontainer Gallery, explică: “În 2006, la Zoo Ar Fair, i-am luat trei lucrări, şi pe toate le-au cumpărat Susan şi Michael Hort, unii dintre cei mai influenţi colecţionari din New York. S-a aflat rapid şi ca urmare au mai apărut 30 de colecţionari. Rezultatul a fost că a sărit de la 1800 la 6000 de dolari. Există două categorii de colecţionari – unii private, alţii vizibili, toată lumea ştie ce cumpără. Şi când intri în colecţia lor toţi vor să te ia. Există colecţionari care nu cumpără decât ce cumpără Susan şi Michael Hort. Ei au influenţat cariera multor artişti tineri.”

Politica promovării unui artist e mai puţin o problemă legată de suma de bani cu care îl vinzi, cât de selecţia atentă a celor care îi cumpără lucrările, şi a spaţiilor unde acesta expune: “Bani au toţi, lucrările lui Ghenie le-am vândut cu doar 1800 de dolari. E atâta lume care are foarte mulţi bani, sunt un milion de milionari în lume. Banul singur nu te duce prea departe. Arta e exclusivă şi elitistă, trebuie să ai o colecţie recunoscută internaţional, altfel dealerii nu îţi vând. Dacă cineva vrea un Ghenie şi eu nu îl cunosc, nu îi vând. Pentru că el face 30 de lucrări pe an, şi e important unde se duc. Mă interesează să îl pun într-o colecţie de renume unde încă nu e, nu să îl vând directorului Connex.

Asta ajută artistul. De aceea vinde acum Ghenie cu 60.000”, spune Mihai Nicodim. Pentru cariera unui artist, important e cine te cumpără, la ce muzee ajungi, la ce bienale. De exemplu, trustees sunt cei ale căror colecţii sunt promise muzeelor – un Blake Byrne donează de pildă lucrări de 200 de milioane, cumpără pentru posteritate. Şi atunci, “e preferabil să acoperi mai întâi lista de 20 de trustees de la MoCA. Ca să vinzi, trebuie ca ei să muncească pentru artist.”

Astfel, succesul unui artist e summum-ul a două variabile – talentul său şi talentul de manager al celui care-l promovează. În doar doi ani, Ghenie a ajuns să fie “vânat aproape cu obsesie”, spune Mihai Nicodim. “Primesc 10 mailuri de la colecţionari importanţi ca să îi pun pe un waiting list. Dean Valentine nu are probleme să cumpere tot Muppet Show, dar are dificultăţi să cumpere un colaj de Ghenie. Şi dacă va avea o expoziţie la Haunch of Venison la anul, preţul lui se va dubla.”
 

1 2