Expunere într-o carte

O expoziţie livrescă, arhiva concentrată a unei opere de artist, cu timpi şi momente printre care treci ca şi cum ai răsfoi cu grijă paginile unei cărţi, sau ale unei vieţi. Graficianul Mircia Dumitrescu este autorul unei retrospective pe care o concepe sub forma înfăţişării unei arhive proprii de gravură, ilustraţie, sculptură şi desen. De Adriana Oprea

Am observat adesea un conservatorism de cursă lungă, purtat în cofa câte unei vieţi întregi, devenit credinţă. Fondat în sine pe antipatii, conservatorismul suscită la rândul lui antipatie. A fi conservator pare să fie însă un ingredient insinuat benefic în mai toate manifestările actuale ale culturii umaniste ce gravitează încă în jurul Cărţii. Acelora care frecventează acest umanism livresc, expoziţia lui Mircia Dumitrescu de la Palatul Parlamentului, privită şi acceptată sub lupa acestei semnificaţii, le poate spune ceva.

Celorlalţi, lupa nu le va fi de-ajuns pentru a relansa, în mod justificat fără îndoială, atacul la adresa conservatorismului artei româneşti moderne şi contemporane.Graficianul Mircia Dumitrescu este autorul unei retrospective pe care o concepe sub forma înfăţişării unei arhive proprii de gravură, ilustraţie, sculptură şi desen.Bibliofilia lui Mircia Dumitrescu, ataşamentul clar faţă de cultura Cărţii şi zelul în a o întreţine, punând în slujba ei o cultură-pandant a ilustraţiei, fac din ambientul acestei expoziţii cadrul unei experienţe de alt tip, extra-estetic. E ca şi cum te-ai plimba alene în interiorul unei cărţi cu paginile populate de protagoniştii grafici ai numeroaselor imagini care te înconjoară. Expoziţia în întregime are aerul unei ilustrări, determinându-te să o gândeşti, din orice punct ai privi-o şi sub orice unghi ai interpreta-o, ca o imagine multiplă ce ilustrează, pe metri, un text subiacent. Artistul însuşi e un ilustrator, se recomandă ca atare şi pare pătruns de orgoliul legitim al acestei calităţi (are multe cărţi ilustrate şi multe premii pentru această îndeletnicire).

Acest exemplu de mobilizare a mijloacelor artistice în beneficiul unui produs ilustru – o carte frumoasă – îşi extrage forţa şi dintr-o împrejurare biografică: relaţia graficianului cu scriitorii (cu cărturarii, oamenii cărţii în sens larg). În expoziţie poţi citi poezii scrise de Nichita Stănescu şi dedicate graficianului, care le va ilustra, incluzând acest duo între lucrările expuse aici (dintre ele, merită reţinut Decalogul lui Mircea, scris în 1981). În cariera artistului, se pare că această relaţie cărturărească coboară mai mult chiar în profunzime, transformându-se într-un demers recuperatoriu: apropierea de un scriitor care nu mai e, dar în a cărui operă există încă unghere ce pot fi scoase la lumină. Rememorându-şi parcursul într-un interviu, Mircia Dumitrescu vorbeşte despre împrejurarea hotărâtoare care i-a favorizat, pentru prima dată, înţelegerea îndeaproape a unui text, lucrând pe manuscrisul care îi stătuse acestuia la bază. Având contribuţia lui Mircia Dumitrescu, publicarea - parţială – a caietelor lui Eminescu sub egida Academiei Române, constituie, ca proiect, forma sistematică, infinit laborioasă, pe care o îmbracă afinitatea livrescă a artistului. Atenţia şi interesul au venit, în timp, mai degrabă din partea mediului literar decât dinspre criticii de artă. O artă livrescă ca cea a lui Mircia Dumitrescu, cum mărturiseşte indirect el însuşi, nu pare să fie prizată de mediul căruia îi aparţine.

“Iubesc visele, dar mă fascinează mai mult realitatea transpusă în parabolă (…) Aş dori să am cititori, oameni care să nu observe numai execuţia.“ Că eşti chemat să citeşti imaginile, în aceeaşi măsură în care trebuie să le vezi, devine limpede odată ce constaţi predominanţa sensurilor figurate, a parabolelor şi alegoriilor în lucrări (Aripile de carne ale îngerilor, Încercare de înşurubare în real). Peste toate planează un ermetism discret: se caută asiduu ”sensuri”. Cartea nevăzută de dincolo de imagini transpare fie prin narativismul implicit al multora dintre acestea (ciclurile Fata morarului, Marele Călător), fie prin calitatea lor accentuat ilustratorie (Ciclul poziţional, Cartea plantelor, Floarea răului). Titlurile sunt adesea alambicate, sugestiv-profunde, premeditate textual. Cartea este o referinţă aproape omniprezentă.
În fond, expoziţia este arhiva concentrată a unei opere de artist - de unde şi caracterul datat, mi se pare, al multor lucrări -, cuprinzând timpi şi momente prin care tu, privitorul, treci ca şi cum ai răsfoi cu grijă paginile unei cărţi sau ale unei vieţi.

INFO:
Palatul Parlamentului
Sala Constantin Brancusi